x close

ŞTIREA ZILEI

31 Mai 2011   •   20:06
ŞTIREA ZILEI
Primarii vor putea fi aleşi într-un singur tur de scrutin- au votat frenetic deputaţii puterii. Opoziţia spune că legea va elimina un principiu de bază al oricărui stat democratic – legitimitatea aleşilor.

Între timp, ministrul de interne îşi continuă războiul cu angajaţii, pe care îi şantajează pe faţă – dacă şefii nu vor face concedieri, el le va tăia din salarii.

Internările din spitale au provocat un război la Palatul Victoria. Casa Asigurărilor de Sănătate vrea ca bolnavii să fie internaţi doar dacă sunt mai mult morţi decât vii – şi a stabilit norme pentru boli. Ministerul Sănătăţii s-a opus vehement şi deocamdată a reuşit să oprească reformarea fără milă a bolnavilor.

 

 

INVITAŢII EMISIUNII

 

 

ROBERT ANASTASE, preşedinta Camerei Deputaţilor, prim vicepreşedinte PDL

ADRIAN URSU, analist Antena 3

 

 

 

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati