Antena 3 Emisiuni Ştirea zilei STIREA ZILEI

STIREA ZILEI

04 Iul 2011   •   03:05
STIREA ZILEI
   „România este la răscruce iar rezultatele şi comportamentele de la examen sunt oglinda societăţii” spune ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, după bacalaureatul cu cele mai slabe rezultate din ultimii 20 de ani. Funeriu afirmă şi că naţiunea trebuie să aleagă dacă va merge pe mâna celor oneşti sau pe a celor şmecheri şi îi invită pe preşedinţii partidelor de opoziţie la o discuţie serioasă despre viitorul educaţiei. În replică,  preşedintele PSD, Victor Ponta, cere demisia ministrului Funeriu şi spune că, în cazul unui dialog cu cei de la putere, prima solicitare a social-democraţilor va fi ca Educaţia să scape de "flagelul politizării".
  Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, declară că "liderii socialişti" încearcă, iluzoriu, să câştige capital politic din emoţiile celor care nu au reuşit la bacalaureat deşi uită că aceşti elevi sunt produsul unui sistem de învăţământ "forjat de Marga şi Andronescu".
INVITAŢI
MIRCEA TOADER, lider deputaţi PDL
DAN ŞOVA, senator PSD
RELU FENECHIU, deputat PNL
KAROLY BORBELY, secretar de stat ministerul economiei, UDMR

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close