x close

Cât de tare şi în ce fel vă afectează deprecierea leului?

29 Sep 2011   •   06:08
Cât de tare şi în ce fel vă afectează deprecierea leului?
Leul continuă să scadă în raport cu euro. Moneda naţională a picat cu 98 de bani faţă de moneda europeană, până la 4,32 lei. Fluctuaţiile de curs nu ar trebui să ne îngrijoreze însă foarte mult. Potrivit reprezentanţilor BNR, aceste variaţii au loc în toată regiunea. Mai mult, acestea nu au un caracter constant. Şi totuşi, consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu avertizează că vom avea parte de tensiuni financiare şi în perioada următoare din cauza noului val de criză.

 Vrem să ştim cum resimţiţi aceste fluctuaţii. Cât de tare şi în ce fel vă afectează deprecierea leului?

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati