Demisia

18 Aug 2010   •   06:44
Demisia
Mădălina Puşcalău

Sistemul e de vină. Asta e concluzia după ore în şir de întrebări ale celor care au rămas şocaţi de infernul de la Maternitatea Giuleşti. Procurorul care anchetează cazul vorbeşte despre o cercetare in rem pentru ucidere din culpă. Dar cum trăim în România nu vedem pe nimeni care să îşi asume o minimă răspundere. Ministrului sănătăţii i-a trebuit o zi să se hotărască să facă o declaraţie, după o tragedie care poate fi calificată drept cea mai neagră din istoria sistemului sanitar din România. Mai mult, ministrul Cseke Attila ne sfătuia să ne uitam pe Google, să găsim şi alte cazuri de incendii la maternităţi. Cinismul e noua politică de stat...Domnul ministru a auzit oare despre conceptul - demisie de onoare? Despre ideea de răspundere morală? Ce spun eu aici...Doar suntem în România, nu?

x close