Antena 3 CNN Actualitate Interese majore pentru legea offshore. Cum și-a bătut joc România de resursele proprii

Interese majore pentru legea offshore. Cum și-a bătut joc România de resursele proprii

Interese majore pentru legea offshore. Cum și-a bătut joc România de resursele proprii
18 Noi 2018   •   20:24

România este unul dintre cele mai importante puncte de interes de pe harta Europei, iar unul dintre motive este reprezentat de uriașele resurse naturale pe care încă le avem.

Duminică, la ”Subiectiv”, s-a discutat exact situația actuală a resurselor de gaze și petrol din Marea Neagră, situația contractelor și care ar fi cel mai bun drum de urmat.

Deputatul PSD Iulian Iancu, președintele Comisiei de Industrii, a explicat că parteneriatele pentru exploatarea acestor resurse nu este un concept nou, însă condițiile în care se fac acum sunt mult mai dezavantajoase decât în trecut.

Iulian Iancu a fost spitalizat în urmă cu aproximativ o lună, în timpul dezbaterilor parlamentare pe legea offshore, după ce a făcut infarct, în urma stresului excesiv.

”Opoziția s-a plasat exclusiv în favoarea companiilor multinaționale. Offshore, Marea Neagră este de departe cea mai favorabilă exploatare din lume. Ne comparăm cu mijlocul Atlanticului, zona arctică, zone cu condiții extreme meteo, Golful Mexic. Despre ce vorbim? Nici nu se compară. Nixon i-a spus lui Ceaușescu, despre resursele din Marea Neagră: vezi că sunteți mai bogați decât Dubaiul. La vremea respectivă România a reușit să își realizeze propriile platforme marine, toate au fost destinate exploatării și forării de către noi. Cine a venit la noi, a venit la sigur” a spus Iulian Iancu.

”Bogății uriașe au fost date, prin metode ușor de înțeles astăzi, la vremea respectivă Rompetrol a fost împuternicit să reprezinte statul român pentru a scoate la licitație zăcăminte din Marea Neagră. La vremea respectivă au câștigat Enterprise și Canadianoxy, împărțeau producția fizică, tot ce găseau acolo. Trebuiau să dea 45% statului român, iar la final, toate activele rămâneau statului român. Era un contract bun, care venea în inerția celor de dinainte de 1989. De aici începe istoria, lanțul de cedări” a continuat parlamentarul.

”Ei plăteau și impozite pe alea 55%. A fost un lanț de trădări, noi acum am ajuns la 22% din valoare” a intervenit avocatul Dan Chitic.

În total, vorbim de sute de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Sunt și rezerve de petrol importante, deși cele mai multe sunt în partea estică a Mării Negre, în zona Turciei.

 

×
Subiecte în articol: Subiectiv resurse
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close