Antena 3 CNN Actualitate Tăriceanu: Vîntu a distrus atâtea vieți prin escrocherii. M-am întâlnit o dată cu el

Tăriceanu: Vîntu a distrus atâtea vieți prin escrocherii. M-am întâlnit o dată cu el

Tăriceanu: Vîntu a distrus atâtea vieți prin escrocherii. M-am întâlnit o dată cu el
de M.Z.    |    29 Iul 2016   •   21:51

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a spus vineri, la Antena 3, că îl cunoaște foarte bine pe Liviu Mihaiu, iar cu Sorin Ovidiu Vîntu s-a întâlnit o dată.

”Îl cunosc de foarte multă vreme pe Liviu Mihaiu. Din anii 90. L-am apreciat ca ziarist, îl apreciam ca militant pentru protecția mediului”, a spus Călin Popescu Tăriceanu, vineri, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.

Despre Vîntu, al doilea om în stat a spus că ”a distrus atâtea vieți prin escrocherii”, dar a avut o întâlnire cu el.

Întrebat dacă îl cunoaște pe Sorin Ovidiu Vîntu, șeful Senatului a răspuns: ”Personajul e bine cunoscut. A ajuns să fie un denunțător credibil, iar povestea e cusută cu foarte foarte multă ață albă”, a comentat Tăriceanu, referindu-se la dosarul Vântu-Olteanu.

Nu în ultimul rând, Tăriceanu a vorbit despre Vîntu ca fiind o ”unealtă a președintelui Băsescu”.

”Sorin Ovidiu Vântu a atacat, cu grupul lui de media, din 2005, PNL și pe mine personal, a făcut campanii împotriva mea și a PNL și asta a durat până în 2008. Vântu era una dintre uneltele pe care Traian Băsescu la folosea. Cât am fost premier, m-am trezit de două ori, cu o hotărâre de guvern, prin care se încerca să se pună mâna, de către Vântu, pe 8% din acțiunile Petrom. Cineva din Guvern îl ajuta, nu îmi amintesc ce ministru propunea acest lucru”, a precizat șeful Senatului.

Cât despre Bogdan Olteanu, Tăriceanu spune că îl cunoaște bine, pentru că i-a fost și consilier, și nu crede că ar fi făcut ce spune DNA.

”Dacă voi fi chemat ca martor în dosar, mă prezint”, a adăugat al doilea om în stat.

Bogdan Olteanu, reţinut în dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada iulie - noiembrie 2008, inculpatul Olteanu Bogdan, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat și primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului României pentru determinarea numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunării.

Ulterior, în presă au apărut informaţii potrivit cărora Călin Popescu-Tăriceanu şi Bogdan Olteanu ar fi implicaţi într-un nou dosar al lui Sorin Ovidiu Vîntu privind fapte de corupţie în legătură cu numirea lui Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării, însă preşedintele Senatului a refuzat să le comenteze.

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus joi dimineaţa la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu o autospecială de la Penitenciarul Rahova. El a venit la DNA în legătură cu un memoriu pe care l-a înaintat procurorilor anticorupţie.

×
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close