Antena 3 CNN Actualitate Previziunile Alinei Albert: Vestea proastă e că vom avea în România un cutremur foarte mare

Previziunile Alinei Albert: Vestea proastă e că vom avea în România un cutremur foarte mare

Previziunile Alinei Albert: Vestea proastă e că vom avea în România un cutremur foarte mare
15 Apr 2017   •   21:54

Mirela Voicu a avut-o invitată, sâmbătă, în emisiunea ''Voi cu Voicu'' pe parapsihologul Alina Albert, una dintre persoanele care a fost protagonista unui episod de moarte clinică, înregistrată oficial, pe când avea 24 de ani. Ea a căpătat de atunci o percepţie extrasenzorială și a făcut o serie de previziuni.

”Nu îi cer lui Dumnezeu să îmi arate ce urmează, pentru că sufăr de două ori. Mă rog să nu îmi arate lucruri pe care nu le pot împiedica. Eu sunt doar un mesager, poate un om potrivit la locul potrivit, nimic mai mult decât asta. Orice lucru rău care ți se întâmplă are un scop, suferința și viața sunt inseparabile. Scopul meu este să trezesc oamenii la ceea ce înseamnă adevărata viață. Eu am ideea mea că viața asta e o școală și noi venim aici pe Pământ să învățăm. Viața aceasta este un dar și o școală, sufletul trebuie hrănit și să se dezvolte. Suferința trebuie îndurată cu demnitate” explică Alina Albert.

Potrivit Alinei Albert, România are un destin tragic, pentru că asta merită și spune că una dintre nenorocirile care se vor abate asupra țării este un cutremur de proporții foarte mari. Din fericire, pagubele vor fi cu precădere materiale.

”În 2012, era referendumul privind demiterea lui Băsescu. Am avut un flash, vedeam Bucureștiul scăldat în sânge. Dar nu aveam percepția timpului, nu pot să localizez, ele nu vin cu un calendar. Povara vine din faptul că românii nu au știut să aleagă la timp. Destinul unei țări nu poate fi separat de destinul nostru. Suntem legați ca o celulă într-un organism întreg. Destinul României nu este fericit pentru că noi nu l-am făcut fericit. Conducătorii sunt cei pe care îi merităm. Noi încă suntem un stat fanariot. Magia puterii te face să uiți de datoriile față de neamul tău”

”Previziunile mele sunt pe termen foarte lung. Vestea proastă e că da, vom avea un cutremur foarte mare. Mai puțini morți, dar pagube foarte mari. Nu știu cum va fi față de cel din 1977, dar va fi major. Din ce simt eu, nu va fi noaptea, cumva n-a fost un dezastru atât de mare” a spus Alina Albert.

×
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close