Antena 3 CNN Actualitate Cine este Traian Berbeceanu, noul prefect al Capitalei

Cine este Traian Berbeceanu, noul prefect al Capitalei

Fostul comisar de Poliție Traian Berbeceanu, șef de cabinet al ministrului de Interne Marcel Vela, a fost numit prefect al Capitalei. La scurt timp, Hotărârea de Guvern prin care acesta a fost numit, cu caracter temporar, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Cine este Traian Berbeceanu, noul prefect al Capitalei
Sursa foto: Facebook/ Traian Berbeceanu
de Dan Gabor    |    22 Oct 2020   •   23:25

Poreclit Corrado Cattani de România, fostul șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia a fost declarat “Polițistul anului” în 2007 și în 2013 la categoria “Combaterea Criminalității Organizate” și cel mai bun polițist al României în 2013.

Cine este Traian Berbeceanu, noul prefect al Capitalei. A fost acuzat că a sprijinit o grupare infracțională

Viața și cariera lui Traian Berbeceanu nu a cunoscut însă doar suișuri, ci și coborâșuri. Polițistul a trebui să înfrunte acuzația că a sprijinit o grupare infracțională specializată în evaziune fiscală cu produse petroliere si care a generat un prejudiciu de 3,5 milioane de lei. A fost trimis în judecată și a fost achitat, în prima instanță, pe 30 iunie 2016, după care în martie 2018 a început judecata în apel.

Berbeceanu a stat în arest aproape o lună, deși presa a relatat că nu existau probe care să constate vina sa în dosarul în care era învinuit de favorizarea infractorului. După arestarea sa, Berbeceanu a fost nevoit să-și schimbe locul de muncă. Așa a ajuns la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

În noiembrie 2013, dosarul său era preluat de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Alba la Structura Centrală a DIICOT. A urmat apoi trimiterea în judecată pentru o serie de acuzații extrem de grave pentru un polițist: luare de mită, sprijinire a unui grup infracţional organizat, fals în declaraţii, spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la delapidare.

Cine este Traian Berbeceanu, noul prefect al Capitalei. A susținut mereu că este nevinovat

Totuși, Traian Berbeceanu a transmis mereu că este nevinovat și că adevărul va ieși la suprafață. În paralel, procurorii DNA au început o anchetă privind “fabricarea” dosarului lui Berbeceanu de către DIICOT Alba.

Șeful de atunci al Direcţiei, Ioan Mureşan ar fi vrut să-l reducă la tăcere şi să obţină de la Berbeceanu materiale despre care credeau că ar fi să-l incrimineze, atât pe el căt și pe Nicolaie Cean şi pe Alin Mirel Muntean. Cei trei au fost trimiși apoi în judecată.

Procurorii DNA au arătat, în rechizitoriu că Traian Berbeceanu voia să sesizeze organelor de anchetă mai multe fapte penale care ar fi fost comise de cei trei pe care le constatase ca şef al BCCO Alba Iulia.

Cine este Traian Berbeceanu, noul prefect al Capitalei. A fost numit șef al cabinetului ministrului Marcel Vela

Traian Berbeceanu a fost achitat de instanţa supremă, după care, în 2019, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis suspendarea apelului în care era judecat.

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela a anunțat că Traian Berbeceanu este noul său șef de cabinet. A urmat apoi intrarrea în politică a lui Berbeceanu, care s-a înscris în PNL, afirmând că are simpatii liberale şi că acest partid este singurul care poate reporni România.

Cine este Traian Berbeceanu, noul prefect al Capitalei. Ce a spus Ludovic Orban despre Berbeceanu

Premierul Ludovic Orban a anunțat, miercuri, că Traian Berbeceanu este printre cei evaluați pentru a fi noul prefect al Capitalei, după ce a decis să îl schimbe pe Gheorghe Cojanu.

„De luni m-aţi întrebat despre prefectul Capitalei. Nu puteam să anunţ decizia de a schimba prefectul înaintea unei şedinţe conduse de prefect, a Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă şi în condiţiile în care trebuiau implementate deciziile din decizia Comitetului. Astăzi (miercuri – n.r.) pot să vă spun: da, am luat decizia de a-l schimba pe prefectul Capitalei. Joi, la şedinţa de guvern vom opera această modificare și, da, Traian Berbeceanu se află printre printre posibilii candidați”, a spus Orban.

Întrebat dacă este corectă numirea, Berbeceanu fiind funcționar public de doar două zile, Orban a spus că atâta timp cât sunt îndeplinite condițiile legale nu sunt probleme, mai ales că activitatea fostului șef al BCCO Alba este cunoscută.

×
Subiecte în articol: Traian berbeceanu
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close