Au fost deschise două anchete în Constanţa după ce un TIR scăpat de sub control a făcut prăpăd în oraş. Şoferul camionului a lovit 10 maşini, inclusiv un autobuz cu pasageri şi, în cele din urmă, s-a oprit într-un copac. El a fost agresat de unul dintre agenţii de la Poliția Locală sosiţi la faţa locului, iar colegii săi, dar şi mai mulţi martori au filmat scenele. Urcat pe ușa din stânga cabinei, poliţistul l-a lovit cu piciorul de mai multe ori pe şofer şi a folosit spray-ul lacrimogen. Şeful Poliției Locale din Constanța, Ionuț Dumitru, a declarat la Digi24 că șoferul TIR-ului nu a cooperat cu polițiștii și a avut reacții violente şi, din acest motiv, s-a folosit forța împotriva lui. "Șoferul a fost recalcitrant pe toată par perioada intervenției. A aruncat inclusiv cu obiecte din cabină", a spus Ionuț Dumitru. Atenţie, urmează imagini şi informaţii care vă pot afecta emoţional!
Șoferul TIR-ului care a scăpat de sub control la Constanța a fost agresat de Poliţia Locală
Șoferul de TIR care a provocat accidentul de pe Bulevardul Aurel Vlaicu din Tomis Nord, în seara de luni, când a lovit mai multe autoturisme parcate și aflate în mers, inclusiv un autobuz cu pasageri, ar fi fost la un pas de comă hipoglicemică. "Prima oară a lovit autobuzul şi după, restul", a povestit unul dintre martori.
Conform celor mai noi informaţii, acestuia i s-ar fi făcut rău, iar cadrele medicale au constatat un nivel extrem de scăzut al glicemiei. Atât testul Alcotest, cât și DrugTest au avut rezultate negative.
"Am văzut filmările pe reţelele sociale, mama mea este implicată, maşina din mijloc", a spus o femeie care a venit să îşi ajute mama, iar un alt martor a declarat: "Am văzut că a lovit o maşină de Ucraina şi am alergat spre ea. Am încercat să-l oprim, dar n-am reuşit".
Două persoane au fost rănite în urma incidentului rutier, iar 10 autoturisme, printre care şi un autobuz, au fost avariate. TIR-ul scăpat de sub control s-a oprit într-un copac, iar în scurt timp au ajuns mai mulţi poliţişti locali.
În imaginile publicate pe rețelele de socializare se observă cum un agent, urcat pe ușa din stânga a cabinei, folosește un spray lacrimogen și îl lovește pe șofer cu piciorul, la solicitarea celor din jur. "Dă-i una la coaste", a spus unul dintre cei prezenţi lângă TIR, iar altul a strigat: "Opreşte motorul".
Şeful Poliției Locale din Constanța: "Șoferul a fost recalcitrant"
Şeful Poliției Locale din Constanța, Ionuț Dumitru, a spus că șoferul TIR-ului nu a fost cooperant, iar poliţiştii au decis să spargă geamurile camionului.
"I-au solicitat să oprească motorul, deoarece acesta a încercat să bage în viteză, să-și continue deplasarea, și să coboare pentru a oferi lămuriri cu privire la ceea ce s-a întâmplat. Având în vedere că conducătorul auto nu a dat curs numeroaselor solicitări pe care polițiștii locali le-au adresat acestuia, încerca în continuare să își continue deplasarea, și ținând cont de faptul că cetățeanul respectiv ne-a precizat faptul că nu au oprit mai devreme după ce a intrat în coliziune cu alte autovehicule, polițiștii locali au considerat că este necesar să folosească mijloacele din dotare, respectiv tonfă și spray iritant lacrimogen și, nu în ultimul rând, forța.
După aproximativ 2 minute, la fața locului au venit și alte echipaje de poliție care împreună cu polițiștii locali care se aflau deja acolo au reușit să pătrundă în cabină", a precizat Ionuț Dumitru pentru Digi24.
Oficialul a mai spus că bărbatul de 49 de ani, care este din Oradea, ar fi fost recalcitrant pe toată durata intervenției, aruncând din cabină diverse obiecte, inclusiv truse de scule și alte lucruri pe care le avea la îndemână.
"S-a reușit ulterior deschiderea portierei și au reușit să pătrundă un număr de patru polițiști, doi de la Poliția Locală și, dacă nu mă înșel, doi de la Poliția Municipiului Constanța și împreună au reușit imobilizarea conducătorului auto.
Șoferul a fost recalcitrant pe toată par perioada intervenției. A aruncat inclusiv cu obiecte din cabină, respectiv truse de scule și mai multe obiecte pe care acesta le avea la îndemână, fapt pentru care polițiștii locali aflați la fața locului au considerat că se impune folosirea mijloacelor din dotare și respectiv folosirea forței", a mai adăugat şeful Poliţiei Locale din Constanţa.
Întrebat dacă șoferului îi era rău în acele momente, așa cum a scris presa locală, Ionuţ Dumitru a răspuns: "Din primele informații pe care le avem, polițiștii locali au putut să discute cu conducătorul auto, dar acesta nu a dorit să se conformeze niciuneia dintre solicitările pe care aceștia le-au adresat. A încuiat portierele, încerca să plece de pe loc cu ansamblul de vehicule, nu a dorit să deschidă geamul sau portiera și nici să coboare de de la volan".
În prezent, ancheta în acest caz este extrem de complexă, întrucât nu este vorba doar despre una penală, ci şi de una disciplinară, în paralel. În primul rând, poliţiştii de la Serviciul Rutier vor trebui să stabilească ce s-a întâmplat cu şoferul înainte să se producă accidentul de pe Bulevardul Aurel Vlaicu din Constanţa.
"Cercetările privind accidentul rutier au fost preluate de către polițiști ai Serviciului Siguranță Rutieră. Din primele investigații efectuate la fața locului a reieșit faptul că, în evenimentul rutier, au fost implicate, în total, 10 autovehicule, respectiv ansamblul format din cap tractor și semiremorcă, un autobuz de transport public de persoane și 8 autoturisme.
În urma accidentului au rezultat 2 victime, respectiv o femeie (conducătoare auto) și conducătorul ansamblului, despre care există indicii că ar avea afecțiuni medicale preexistente. Șoferul a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul", a transmis IPJ Constanţa, a relatat Focus Press, un site de știri locale.
Şoferul TIR-ului a fost externat marţi
Poliţiştii au analizat imaginile surprinse pe camerele de supraveghere ale municipiului Constanţa, rezultând că TIR-ul a intrat în oraş în jurul orei 16:23, pe Bulevardul I. C. Brătianu dinspre autostrada Soarelui, şi, continuându-şi deplasarea pe Bulevardul Ferdinand, străzile Mircea cel Bătrân, Primăverii, Soveja, Adamclisi, Dobrilă Eugeniu, a ajuns în punctul final, pe Bulevardul Aurel Vlaicu, potrivit Agerpres.
"Precizăm faptul că acest ansamblu nu deţinea autorizaţie pentru a se deplasa pe acest traseu şi, ţinând cont de modul în care acesta şi-a încheiat parcursul, intrând în coliziune cu mai multe autovehicule şi distrugând dotările urbane, apreciem că a existat un real pericol pentru populaţie, iar dacă acesta nu ar fi fost imobilizat, urmările ar fi putut fi catastrofale. Totodată, acesta a fost sancţionat cu 4.000 lei", a informat mai Poliţia Locală Constanţa.
Şoferul TIR-ului a fost externat marţi, de la Spitalul Judeţean.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, Crina Kibedi, "pacientul era stabil la momentul preluării de către echipajele medicale din cadrul UPU SMURD, după ce primise deja primul ajutor de la echipajul de pe ambulanţă", bărbatul fiind externat în cursul acestei dimineţi.
Conform Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, când a fost preluat de cadrele medicale, şoferul TIR-ului era "confuz".
În ceea ce priveşte afecţiunea medicală a acestuia ar fi vorba despre o criză hipoglicemică, urmează să-i fie verificat tot dosarul medical, dar şi investigaţiile făcute după ce a fost transportat la spital după incidentul rutier.
Două persoane au fost transportate la spital, iar alte şase au fost asistate medical la faţa locului, după ce un TIR a acroşat, luni după-amiază, mai multe autoturisme şi un autobuz în municipiul Constanţa, iar apoi a lovit un stâlp şi s-a oprit într-un brad.