Antena 3 CNN Meteo Alerte meteo imediate Cod roșu de furtuni cu „grindină mare” și Cod portocaliu de vijelii, emise de ANM: Lista localităților afectate

Alerte meteo imediate Cod roșu de furtuni cu „grindină mare” și Cod portocaliu de vijelii, emise de ANM: Lista localităților afectate

Mia Lungu
5 minute de citit Publicat la 13:27 09 Iun 2026 Modificat la 15:22 09 Iun 2026
nori furtuna fulgere cer
Nori de furtună și fulgere pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis marți mai multe alerte meteo nowcasting Cod Roșu, Cod portocaliu și Cod galben în localități din mai multe județe și Municipiul București, unde sunt așteptate fenomene meteo severe în următoarele ore.

UPDATE 15:20 A fost prelungită avertizarea nowcasting Cod Portocaliu pentru mai multe localități din județul Constanța, valabilă până la ora 16:20.

Sunt vizate municipiul Medgidia și localitățile Năvodari, Ovidiu, Murfatlar, Mihail Kogălniceanu, Valu lui Traian, Lumina, Nicolae Bălcescu, Corbu, Mircea Vodă, Castelu, Poarta Albă, Crucea, Peștera, Ciocârlia, Cuza Vodă, Saligny, Tortoman și Siliștea.

Meteorologii anunță averse torențiale care vor acumula între 25 și 40 de litri pe metrul pătrat, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni medii, cu diametrul cuprins între 1 și 3 centimetri, precum și intensificări ale vântului ce pot atinge viteze de 55–70 km/h.

Avertizarea vine în contextul unei după-amiezi marcate de instabilitate atmosferică accentuată în Dobrogea.

Cod galben de furtuni pentru București, Ilfov și Vâlcea

UPDATE 15:00 ANM a emis marți după-amiază mai multe avertizări nowcasting Cod Galben de vreme severă, valabile pentru municipiul București și zone din județele Ilfov și Vâlcea.

În București, avertizarea este valabilă între orele 14:55 și 16:00. Meteorologii anunță averse torențiale care pot acumula între 15 și 20 l/mp, descărcări electrice și grindină de mici dimensiuni, cu diametrul sub 1 centimetru.

În județul Ilfov, între orele 15:10 și 16:00, sunt vizate localitățile Jilava, Măgurele, Vidra, 1 Decembrie, Dărăști-Ilfov și Copăceni. Sunt prognozate averse torențiale de 15–20 l/mp, descărcări electrice și grindină de mici dimensiuni, între 1 și 2 centimetri.

Tot sub Cod Galben se află și mai multe localități din județul Vâlcea, unde avertizarea este valabilă între orele 15:00 și 16:00. Sunt vizate Călimănești, Brezoi, Bujoreni, Berislăvești, Băile Olănești, Muereasca, Dăești, Sălătrucel, Voineasa, Malaia, Racovița și Runcu.

Pentru aceste zone, ANM anunță averse torențiale cu acumulări de 15–25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze de 50–55 km/h și grindină de mici dimensiuni, sub 2 centimetri.

UPDATE 14:30 S-a emis o nouă avertizare Cod Portocaliu, valabilă între ora 14:45 și 16:00, pentru mai multe localități din județul Constanța.

Sunt vizate zonele Mihail Kogălniceanu, Cogealac, Istria, Săcele, Pantelimon, Târgușor, Fântânele și Grădina.

Meteorologii anunță averse torențiale care pot acumula 25–40 l/mp, grindină de dimensiuni medii (1–3 cm), frecvente descărcări electrice, precum și intensificări ale vântului cu rafale de 55–70 km/h.

UPDATE 14:20 Meteorologii au emis o avertizare nowcasting Cod Portocaliu de vijelii, valabilă între ora 14:20 și 15:30, pentru mai multe localități din județele Argeș, Prahova și Dâmbovița.

În județul Argeș sunt vizate localitățile Câmpulung, Rucăr, Lerești, Stoenești, Valea Mare Pravăț, Cetățeni, Dragoslavele, Bughea de Sus, Boteni, Mioarele și Albeștii de Muscel.

În județul Prahova, avertizarea vizează zonele Breaza, Brebu, Telega, Scorțeni, Bănești, Poiana Câmpina, Cornu, Bertea, Provița de Jos, Provița de Sus, Adunați și Talea.

În județul Dâmbovița sunt incluse localități precum Pucioasa, Fieni, Bezdead, Valea Lungă, Moroeni, Buciumeni, Runcu, Glodeni, Ocnița, Iedera, Pietroșița, Văleni-Dâmbovița, Vulcana-Băi, Malu cu Flori, Vișinești, Bărbulețu, Moțăieni, Pucheni, Vârfuri și Râu Alb.

Meteorologii anunță averse torențiale cu cantități de apă de 25–35 l/mp, frecvente descărcări electrice și grindină de 2–4 centimetri. În unele zone, în ultima oră s-au acumulat deja 20–25 l/mp de precipitații, ceea ce poate amplifica riscul de fenomene severe.

Cod portocaliu de vijelii în Buzău și Prahova: ploi torențiale, grindină și descărcări electrice

UPDATE 13:50 ANM a emis încă o avertizare nowcasting Cod Portocaliu de vijelii, valabilă între ora 13:50 și 15:00, pentru mai multe localități din județele Buzău și Prahova.

În județul Buzău sunt vizate localitățile Berca, Cernătești, Beceni, Vintilă Vodă, Scorțoasa, Sărulești, Murgești, Valea Salciei, Mărgăritești și Pardoși.

În județul Prahova, avertizarea vizează zonele Vălenii de Munte, Măneciu, Slănic, Vărbilău, Izvoarele, Gura Vitioarei, Drajna, Cerașu, Vâlcănești, Teișani, Aluniș, Dumbrăvești, Bertea, Predeal-Sărari, Ștefești și Cosminele.

Meteorologii anunță averse torențiale, cu cantități de apă estimate la 25–30 l/mp, frecvente descărcări electrice și posibilă grindină de dimensiuni medii, între 2 și 3 centimetri. În plus, în zonele vizate s-au acumulat deja în ultima oră cantități de precipitații de 15–25 l/mp, ceea ce crește riscul de inundații locale rapide.

Cod roșu de furtuni cu grindină în Tulcea

Știrea inițială: ANM a emis o avertizare nowcasting Cod Roșu pentru mai multe localități din județul Tulcea, unde sunt așteptate fenomene meteo severe în următoarele ore.

Avertizarea este valabilă între orele 13:10 și 14:30 și vizează localitățile Baia, Topolog, Casimcea, Slava Cercheză, Nalbant, Mihai Bravu, Izvoarele, Stejaru, Ciucurova, Beidaud și Horia.

Meteorologii anunță averse torențiale care pot acumula peste 40 de litri pe metrul pătrat, frecvente descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului și vijelii cu rafale de 70-80 km/h. De asemenea, există risc ridicat de grindină de mari dimensiuni, cu diametrul de peste 4 centimetri.

Anterior, ANM emisese o avertizare Cod Portocaliu pentru o parte dintre aceste localități, valabilă între orele 12:15 și 13:30. Aceasta a vizat zonele Babadag, Sarichioi, Jurilovca, Baia, Topolog, Slava Cercheză, Mihai Bravu, Ceamurlia de Jos, Stejaru și Ciucurova.

În cadrul avertizării Cod Portocaliu, meteorologii au prognozat averse torențiale de 25-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, cu diametrul între 1 și 3 centimetri, frecvente descărcări electrice și intensificări ale vântului cu viteze cuprinse între 55 și 70 km/h.

Autoritățile recomandă populației să evite deplasările în zonele afectate pe durata manifestării fenomenelor periculoase, să se adăpostească în spații sigure și să evite apropierea de copaci, stâlpi de electricitate sau alte obiecte care pot fi doborâte de vântul puternic.

Avertizările nowcasting sunt emise pentru fenomene meteorologice imediate și pot fi actualizate în funcție de evoluția condițiilor atmosferice.

Cod portocaliu de inundații în județele Tulcea și Constanța. Hidrologii avertizează asupra riscului de viituri rapide

Hidrologii au emis o avertizare Cod Portocaliu de inundații pentru râuri din județele Tulcea și Constanța, ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate și a efectului de propagare a apelor pe cursurile hidrografice.

Specialiștii avertizează că se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, precum și viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundații locale. Totodată, sunt așteptate creșteri importante ale debitelor și nivelurilor apelor, existând posibilitatea depășirii cotelor de inundație.

Avertizarea vizează râurile din bazinele hidrografice Casimcea și Topolog, care se întind pe teritoriul județelor Tulcea și Constanța, precum și râurile mici din județul Tulcea.

Potrivit hidrologilor, fenomenele periculoase se pot manifesta cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul superior al râului Casimcea și din bazinul hidrografic Hamangia, zone unde există un risc crescut de formare a viiturilor rapide.

Autoritățile recomandă locuitorilor din zonele vizate să urmărească avertizările oficiale și să evite traversarea cursurilor de apă sau deplasările în zonele cu risc de inundații, în special pe durata manifestării fenomenelor meteorologice și hidrologice severe.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close