Antena 3 CNN Externe A murit Paco Rabanne. Celebrul designer avea 88 de ani

A murit Paco Rabanne. Celebrul designer avea 88 de ani

Paco Rabanne, celebrul parfumier și designer, a murit la vârsta de 88 de ani.

A murit Paco Rabanne. Celebrul designer avea 88 de ani
Sursa foto: profimediaiamges.ro
de Andreea Ştefan    |    03 Feb 2023   •   15:58

”Casa lui Paco Rabanne dorește să-l onoreze pe designerul și fondatorul nostru vizionar, care a murit astăzi la vârsta de 88 de ani. Printre cele mai importante figuri ale modei din secolul al XX-lea, moștenirea sa va rămâne o sursă constantă de inspirație.

Suntem recunoscători domnului Rabanne pentru că a stabilit moștenirea noastră de avangardă și a definit un viitor cu posibilități nelimitate”, este postarea făcută pe pagina oficială de Instagram a Paco Rabanne.

View this post on Instagram

A post shared by Paco Rabanne (@pacorabanne)

Paco Rabanne, designerul de origine spaniolă și care a avut cele mai bine vândute parfumuri, a murit la vârsta de 88 de ani în Portsall, Franța.

Moartea lui a fost confirmată de grupul spaniol Puig, care controlează casa de modă și afacerea cu parfumuri Paco Rabanne.

Citește și: A murit Dan Hosu, soţul fostei şefe a DIICOT

”Paco Rabanne a făcut transgresiunea magnetică. Cine altcineva ar putea determina femeile pariziene să ceară rochii din plastic și metal? Cine, în afară de Paco Rabanne, și-ar putea imagina un parfum numit Calandre – cuvântul înseamnă „grătar de automobile” – și să-l transforme într-un reper iconic al feminității moderne?” a spus José Manuel Albesa, președintele diviziei de modă și frumusețe Puig.

Paco Rabanne, care a devenit cunoscut la nivel internațional în anul 1960, s-a retras din modă în 1999, iar aparițiile sale publice de atunci și până în prezent au fost rare.

×
Subiecte în articol: a murit Paco Rabanne parfum
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close