Antena 3 CNN Externe Cine a fost Margaret Thatcher, prima femeie premier din Europa

Cine a fost Margaret Thatcher, prima femeie premier din Europa

Cine a fost Margaret Thatcher, prima femeie premier din Europa
Sursa foto: Foto: theprisma.co.uk
de M.Z.    |    08 Apr 2013   •   15:45
Margaret Thatcher, care a murit luni, la 88 de ani, a fost născută pe 13 octombrie 1925, la Grantham (Lincolnshire, Marea Britanie), drept Margaret Hilda Roberts şi era fiica unui băcan. Primele lecţii de economie le primeşte în propria familie de mici comercianţi.

Foarte silitoare, beneficiază de o bursa la Oxford, unde studiază chimia. La vârsta de 20 de ani, conduce mişcarea studenţilor conservatori. Între anii 1947 şi 1951, lucrează ca cercetător chimist.

Se mărită cu Denis Thatcher, sub numele căruia va deveni celebră. Din mariajul lor se nasc doi fii, care sunt daţi de mici în îngrijirea unei bone, pentru ca mama lor să-şi poată desavârşi cariera. Maggie devine avocat şi apoi îşi face intrarea în Camera Comunelor. Ulterior, este numită secretar parlamentar al Ministerului Pensiilor şi Asigurărilor Sociale.

În anul 1970, este desemnată ministru al Educaţiei şi Ştiinţei în cabinetul lui Edward Heath, portofoliu pe care îl păstrează timp de patru ani. În această perioadă, îşi face o bună reputaţie ca profesionistă şi abilă negociatoare, dar este criticată pentru că renunţă la distribuirea laptelui gratuit în şcoli. În anul 1974, Partidul Conservator este învins în alegeri şi trece în opoziţie.

În urma unui puci intern, Margaret preia postul lui Heath şi se instalează la cârma acestei formaţiuni politice. Patru ani mai târziu, conduce Partidul Conservator spre victorie, promiţând stoparea declinului economic şi reducerea rolului statului.

La 4 mai 1979, devine prima femeie prim-ministru din Europa şi a patra din lume
. Aplică un program radical care sporeşte rolul iniţiativei particulare în societate şi reduce într-adevăr rolul statului, în încercarea de a redresa situaţia economică inconfortabilă, în condiţiile existenţei unor sindicate puternice şi a unei inflaţii îngrijorătoare. Sunt privatizate 77 de mari întreprinderi, ceea ce duce la o echilibrare a bugetului şi la o oarecare revitalizare a economiei. În schimb, şomajul creşte.

Popularitatea ei reînvie după ce reuşeşte să păstreze Insulele Falkland (Maldive) sub tutela coroanei britanice. În anul 1982, forţele argentiniene declanşează operaţiunea de ocupare a acestor teritorii, deţinute de englezi din anul 1833. Premierul trimite de urgenţă o expediţie care recuperează Maldivele, pe calea armelor.

Marea Britanie încheie victorioasă confruntarea cu Argentina, iar Lady Margaret este înnobilată de regină pentru serviciile pe care le aduce ţării. Marele succes le aduce o nouă victorie conservatorilor la alegerile parlamentare din iunie 1983. Noul mandat al doamnei Thatcher este marcat de marea grevă a minerilor (din anii 1984-1985), care durează aproape un an.

Premierul nu cedeaza sub nici un chip presiunilor sindicatelor, atitudine ce va contribui în a fi supranumită "Doamna de fier". Dă dovadă de intransigenţă şi în cazul revendicărilor naţionaliştilor irlandezi. Nici atentatul cu bombă pus la cale de IRA (armata republicană irlandeză) la Grand Hotel din Brighton - în timpul conferinţei Partidului Conservator, din octombrie 1984 - în urma căruia scapă miraculos cu viaţă, nu-i schimbă atitudinea.

Duce o politică externă antieuropeană şi de alianţă cu americanii. În iunie 1987, dobândeşte a treia victorie electorală. Este unicul prim-ministru, în 160 de ani de istorie britanică, reales de trei ori consecutiv.

În timpul celui de-al treilea mandat, conjunctura economică îi pune piedici mult mai mari. Tensiunile rasiale cresc, se dezvoltă huliganismul şi delincvenţa suburbană. Se opune programelor socialiste ale Partidului Laburist şi scade rolul guvernului în economie. Privatizează câteva ramuri industriale naţionale, învăţământul şi instituţiile medicale. Începe să fie contestată chiar şi în sânul propriului partid. Ajunge să facă presiuni asupra presei şi creşte impozitele. Mulţi încep să creadă că este lovită de paranoia. Devenită impopulară, la 20 noiembrie 1990 pierde preşedinţia partidului. După câteva zile, demisionează şi din funcţia de premier.

Fostul premier britanic Margaret Thatcher a murit luni, în urma unui atac cerebral. "Doamna de fier", în vârstă de 88 de ani, a decedat luni dimineaţă, potrivit purtătorului său de cuvânt.

"Cu mare tristeţe, Mark şi Carol Thatcher au anunţat luni dimineaţă că mama lor, baroneasa Thatcher, a murit în urma unui atac cerebral", a precizat purtătorul său de cuvânt, lordul Bell.










×
Subiecte în articol: Margaret Thatcher
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close