x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX

Fii alături de noi!

Descoperirea ce vine ca o lovitură pentru atei. Realitatea Bibliei nu mai poate fi contestată. Iată dovada

de O.P.   •   01 Aug 2012   •   08:43
Descoperirea ce vine ca o lovitură pentru atei. Realitatea Bibliei nu mai poate fi contestată. Iată dovada 442
Evoluţionismul, susţinut în mare parte de clasa oamenilor de ştiinţă, dar şi de cei care consideră că adevărurile scrise în Biblie sunt numai poveşti de adormit copiii, au primit o lovitură din partea arheologilor israelieni.

Aceştia au găsit un sigiliu antic, care demonstrează că unul din personajele Bibliei a trăit în realitate, iar faptele sale descrise în Sfânta Scriptură sunt cât se poate de adevărate.

Sigiliul datează din secolul al XI-lea î.Hr., timp în care, potrivit Bibliei, israeliţii se stabiliseră în Canaan.



Această monedă, de dimensiuni reduse - 2,5 cm în diametru - arată lupta unui om cu un leu. Arheologii imediat au făcut conexiunea cu povestea lui Samson, personajul biblic faimos pentru lupta pe care a dus-o cu filistenii.

Însă evenimentul care stă mărturie pe moneda-sigiliu nu se referă la această luptă, ci la încăierarea dintre Samson şi un leu, descrisă în Vechiul Testament.

Mai mult, această monedă a fost găsită în locul în care se afla graniţa dintre tabăra israeliţilor şi cea a filistenilor.





sati