Antena 3 Externe Diaspora Român din Italia, găsit mort la 5 zile după ce a dispărut din șantier. Iubita sa cere să se facă dreptate

Român din Italia, găsit mort la 5 zile după ce a dispărut din șantier. Iubita sa cere să se facă dreptate

de Alexandra Dima    |    21 Sep 2021   •   20:43
Român din Italia, găsit mort la 5 zile după ce a dispărut din șantier. Iubita sa cere să se facă dreptate

Un muncitor român a murit în condiții neelucidate pe un șantier unde lucra la negru, în Italia. Iubita sa acuză moartea suspectă și cere să se afle adevărul. 

La 50 de ani, Gigi Munteanu lucra fără forme legale pe un șantier de construcții din Roma, în zona Giardinetti (Torrenova). Din păcate zilele sale au fost curmate în mod brusc și neelucidat. Bărbatul a fost găsit mort într-o grădină alăturată șantierului, după 5 zile în care nu s-a știut nimic de el.

"Vreau să aflu ce s-a întâmplat cu adevărat și cum a murit Gigi", a declarat Jana Ion, partenera de viață a bărbatului român, citată de știridiaspora.ro

Pe 10 septembrie, Gigi se afla la muncă pe șantierul unde lucra de la începutul lunii. În jurul orei 13:00, partenera lui l-a auzit pentru ultima oară la telefon.

"L-am sunat și i-am urat poftă bună pentru prânz, iar el mi-a spus că încă nu luase pauza de masă, că mai aveau ceva de lucru. M-a întrebat ce fac, i-am răspuns că am terminat lucrul și că mă întorceam acasă. Au fost ultimele cuvinte pe care le-am schimbat cu Gigi și acasă nu s-a mai întors niciodată”, a povestit Jana la postul de televiziune Romit TV.

"Pe patron nu l-a interesat. Nu m-a sunat să mă întrebe dacă l-am găsit sau dacă nu"

Cum se lăsase seara, iar bărbatul nu ajunsese acasă, iubita l-a sunat de nenumărate ori, dar nu i-a mai răspuns. 
"La un moment dat, n-a mai sunat deloc telefonul, probabil se descărcase bateria”, povestește Jana.

După trei zile în care nu a știut imic de Gigi, femeia a reușit să obțină numărului de telefon al angajatorului. Acesta i-a spus că bărbatul plecase de la lucru vineri, ca de obicei, la ora 16:00.

"Pe patron nu l-a interesat. Nu m-a sunat să mă întrebe dacă l-am găsit sau dacă nu, dacă am vești despre Gigi, dacă se mai știe ceva de el, nimic”, a povestit îndurerată femeia.

În seara zilei de marți, la 4 zile de la dispariție, Jana a fost sunată de un coleg de pe șantier al bărbatului: "Mi-a zis să merg la carabinieri și să le cer să meargă împreună cu mine la șantier, să-l caut acolo pe Gigi, nu în altă parte".

A doua zi femeia s-a prezentat la unitatea de carabinieri de la Tor Vergata și a facut o plângere privind dispariția partenerului său de viață.

"Vreau să se facă dreptate, să știu ce s-a întâmplat cu adevărat, cum a murit Gigi"

La ora 15:30 autoritățile au contactat-o și au informat-o că l-au găsit pe Gigi Munteanu decedat, pe teritoriul unei mici grădini private, de lângă șantierul unde lucra. Era îmbrăcat în hainele de lucru și se presupune că vineri, 10 septembrie, românul nu a plecat din santier.  

În urma autopsiei s-a constatat că Gigi Munteanu ar fi murit în urma unui atac de cord, informează Romit TV,
"Vreau să se facă dreptate, să știu ce s-a întâmplat cu adevărat, cum a murit Gigi și de ce colegii lui nu vor să vorbească cu mine", a mai spus Jana care e hotărâtă să nu lase situația nelămurită.
 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close