Doi soți au murit în două accidente diferite, în același loc, la diferență de un an

de Alin Tarnovschi    |    15 Aug 2020   •   10:30
Doi soți au murit în două accidente diferite, în același loc, la diferență de un an

Doi soți din Republica Moldova, un om de afaceri din Căușeni și soția sa, vloggerița Inna Coffeina, au murit în două accidente diferite, în același loc, la diferență de un an.

În octombrie 2019, Ina Cujba, o tânără cunoscută în online drept Inna Coffeina, a murit într-un teribil accident rutier produs în zona orașului Căușeni din Republica Moldova.

Tânăra în vârstă de 27 de ani era vloggeriță și în ziua accidentului se afla în mașină împreună cu cumnatul ei, respectiv fratele soțului.

Cei doi au murit pe loc într-un cumplit accident frontal cu un alt autoturism. În același accident a murit și șoferul celuilalt autoturism, un tânăr de numai 18 ani.

Tragedia s-a repetat, seara trecută, în aceeași zonă, atunci când soțul vloggeriței, Ruslan Vrabie (41 de ani), un om de afaceri din Căușeni, a fost implicat într-un accident extrem de grav.

Doi soți morți în două accidente diferite, la diferență de un an

Ruslan Vrabie conducea, seara trecută, un autoturism marca Mercedes S-Class, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului, iar mașina a lovit mai mulți copaci de pe marginea drumului.

Din cauza vitezei excesive, mașina a fost distrusă în totalitate, iar șoferul nu a avut nicio șansă de supraviețuire. Totuși, fiica afaceristului, o tânără de 15 ani, recent venită din Statele Unite ale Americii, dar și o altă persoană aflată în mașină, au scăpat cu viață și au ajuns de urgență la spital, notează deschide.md.

Potrivit jurnaliștilor moldoveni, accidentul de seara trecută ar fi fost cauzat de o explozie a unui cauciuc al mașinii conduse de afacerist sau chiar de o roată care s-ar fi rupt în timp ce șoferul conducea cu viteză excesivă.

Parteneri
x close