Antena 3 CNN Externe Fumatul și vapatul vor fi interzise în aer liber (proiect al UE)

Fumatul și vapatul vor fi interzise în aer liber (proiect al UE)

Fumatul interzis
UE intenţionează să interzică atât fumatul cât şi vapatul afară, în aer liber. Foto: Getty images
de N.B.    |    18 Sep 2024   •   10:26

UE intenţionează să interzică atât fumatul cât şi vapatul afară, în aer liber.

Conform unui document apărut în presa din Italia, Comisia Europeană se pregăteşte să recomande statelor membre interzicerea fumatului pe terasele localurilor, în staţiile de autobuz sau parcuri, în curtea şcolilor şi în parcările din spitale, ba chiar şi în grădinile zoologice, iar această măsură ar viza şi produsele fără nicotină.

Proiectul îşi propune să lărgească actualele linii directoare din 2009 care vizau reducerea fumatului pasiv în locuri publice şi în staţiile din transportul urban. Noile recomandări se vor referi mai ales la sistemele care înlocuiesc tutunul clasic, precum ţigările electronice, dar şi orice alt sistem care emite fum sau vapori.

Obiectivul principal al acestor noi recomandări este de a feri copiii şi tinerii de fumatul pasiv, în condiţiile în care anual în Uniunea Europeană aproximativ 700.000 de persoane îşi pierd viaţa din cauza consumului de tutun, dintre care zeci de mii din cauza fumatului pasiv.

×
Subiecte în articol: fumatul interzis vapatul interzis UE
Citește mai multe din Externe
» Vezi toate știrile din Externe
Cele mai noi știri
Parteneri
x close