Antena 3 CNN Externe Larisa a murit la numai 15 ani, lovită de o cisternă cu lapte, în Italia. Gestul impresionant făcut de părinții fetei

Larisa a murit la numai 15 ani, lovită de o cisternă cu lapte, în Italia. Gestul impresionant făcut de părinții fetei

O familie de români din Capriolo trăiește cea mai mare dramă a unui părinte. Fiica lor de numai 15 ani a murit călcată de o cisternă cu lapte, după câteva zile de agonie. Părinții au decis să îi doneze organele.

Larisa a murit la numai 15 ani, lovită de o cisternă cu lapte, în Italia. Gestul impresionant făcut de părinții fetei
Sursa foto: Giornale di Brescia
de Alexandra Ionescu    |    17 Oct 2021   •   16:42

A luptat din toate puterile, dar până la urmă, din păcate, a trebuit să renunțe. Fata, însă, a reușit să facă un ultim cadou oferind un zâmbet celor care îi vor primi organele. Larisa David a fost declarată moartă vineri seara, la cinci zile după accidentul teribil pe care l-a suferi.

Tânăra de 15 ani născută în Italia din părinți români, a fost internată la Papa Ioan XXIII din Bergamo, unde părinții ei Gabriel și Catalina au petrecut săptămâna așteptând ca medicii să aducă vești bune. Dar starea ei, care părea disperată din primul moment, a făcut orice încercare de a o salva deșartă.

Larisa a închis ochii pentru totdeauna, dar a lăsart în urmă ceva ce nu poate fi cuantificat. Datorită voinței familiei, el a donat organele, care au fost deja transferate persoanelor care se aflau pe lista de transplanturi.

Accidentul

Familia David a fost greu lovită. Tatăl Larisei este muncitor, iar mama acesteia este o femeie veselă, apreciată de toată lumea din satul în care locuiește. Larissa mai are un frate care are 10 ani.

Fata a fost descrisă de cei care o cunoșteau ca o persoană rezervată, care prefera să studieze. Spre liceu se îndrepta în acea zi fatidică. 

Din declarațiile celor care au asistat la impact, se pare că vehiculul făcea o manevră atunci când a lovit-o pe fată. Printre martori se afla și mama Larisei, care a asistat neajutorată la accident

Părinții, tatăl Gabriel și mama Cătălina au decis să doneze organele. Înmormântarea tinerei va avea loc miercuri, ora 14.00, cu rit ortodox, potrivit Giornale di Brescia.

„Întreaga comunitatea este profund îndurerată” – a spus Don Agostino Bagliani, preot paroh în Capriolo. „Am vorbit cu familia care, deși nu este catolică, a acceptat propunerea mea de a găzdui funeraliile în biserica parohială. Slujba va avea loc cu un rit creștin ortodox, conform acordurilor cu biserica românească.”

×
Subiecte în articol: Italia tanara transplant accident
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close