Părinții unui băiețel de 6 ani din Adelaide, Australia, au fost acuzați că i-au inventat un diagnostic de cancer, i-au bărbierit capul și chiar și sprâncenele, pentru a strânge donații în bani pentru un tratament inexistent.
Bărbatul și femeia, ambii de 44 de ani, au fost acuzați de neglijență și înșelăciune. S-a constatat că au strâns în mod fraudulos 60.000 de dolari, după ce și-au pus fiul într-un scaun cu rotile și l-au bandajat, în timp ce afirmau că băiatul face deja radioterapie, potrivit The Guardian.
Comisarul adjunct John DeCandia a spus că „nu s-ar putea gândi la ceva mai crud decât ceea ce au făcut acești părinți cu copilul lor”.
„Este condamnabil ca oamenii caută să profite pentru beneficiul lor de pe urma unei afecțiuni atât de grave cum este cancerul, care afectează atât de multe familii din comunitatea noastră”, a spus el.
Cazul a fost raportat la poliție pe 26 noiembrie, iar ofițerii au colaborat cu Departamentul pentru Protecția Copilului, școala copilului și serviciile sociale.
DeCandia a spus că au fost efectuate evaluări zilnice ale riscurilor pentru a asigura securitatea pe termen scurt a băiatului și a celuilalt copil al cuplului, o fată care are între 6 și 12 ani.
„Părinții sunt acuzați că și-au bărbierit copilul de 6 ani pe cap și i-au ras și sprâncenele, l-au așezat într-un scaun cu rotile și l-au bandajat pentru a imita efectele tratamentului de radioterapie stereotactică. Ancheta noastră a confirmat faptul că acest copil nu necesită îngrijiri medicale. Credem că această boală inventată i-a cauzat traume psihologice majore copilului, dar și surorii lui”, a mai spus John DeCandia.
Copiii au fost luați din familie și au fost dați unei rude care le asigură îngrijirea pe un termen scurt.
„Acest copil are nevoie de asistență permanentă, pentru că i s-a indus ideea că are cancer și că nu este bine, iar afectul acestor lucruri poate fi devastator”, a spus DeCandia.
Celor doi părinți li s-a refuzat eliberarea pe cauțiune.