Antena 3 CNN Externe Mapamond Indignare generală după ce un bărbat care a lucrat 104 zile la rând a murit pentru că i-au cedat organele

Indignare generală după ce un bărbat care a lucrat 104 zile la rând a murit pentru că i-au cedat organele

un zugrav vopseste cu alb un perete
Bărbatul a avut doar o zi liberă în cele 104 lucrate FOTO: Getty Images
de D.C.    |    10 Sep 2024   •   14:59

Un bărbat de 30 de ani care a lucrat timp de 104 zile, interval în care a avut doar o zi liberă, a murit de suprasolicitare, organele sale cedând rând pe rând. Cazul a stârnit o indignare uriașă în China, unde există o cultură a muncii excesive. 

Un tribunal din provincia Zhejiang a decis că firma la care lucra bărbatul, identificat doar cu numele A’bao, este responsabilă în proporție de 20% pentru moartea lui, potrivit South China Morning Post.

Instanța a constatat că A’bao a murit după ce organele lui au început să cedeze din cauza unei infecții pneumococice, adesea asociată unui sistem imunitar slăbit.

Cazul a stârnit revoltă în toată China și a declanșat pe rețelele sociale o dezbatere despre modul în care sunt tratați angajații.

În februarie 2023, A’bao s-a angajat ca zugrav pentru o firmă al cărei nume nu a fost făcut public de instanță. Contractul trebuia să dureze până în ianuarie 2024. Ulterior, a fost repartizat într-un proiect în Zhoushan, provincia Zhejiang din estul Chinei.

După semnarea contractului, A'bao a lucrat în fiecare zi timp de 104 zile, din februarie până în mai anul trecut, având doar o zi liberă - pe 6 aprilie. Pe 25 mai, și-a luat o zi de concediu medical, pentru că se simțea foarte rău și a rămas la el în dormitor.

Pe 28 mai, starea lui A’bao s-a agravat și a fost dus de urgență la spital de colegii lui. A fost diagnosticat cu infecție pulmonară și insuficiență respiratorie. Trei zile mai târziu a murit.

În timpul anchetei, asigurările sociale au spus că moartea lui nu poate fi considerată accident de muncă, pentru că trecuseră mai mult de 48 de ore după ultima oră de activitate. Cu toate acestea, familia lui a introdus o acțiune în justiție pentru despăgubiri, acuzând neglijența angajatorului.

Ca răspuns, compania a susținut că volumul de muncă al lui A’bao era gestionabil și că orice oră suplimentară a fost voluntară. De asemenea, angajatorii au mai spus că moartea lui a survenit în urma unor probleme de sănătate preexistente și lipsa asistenței medicale în timp util.

Dar instanța a stabilit că A’bao a lucrat timp de 104 zile, ceea ce a fost o încălcare clară a Legii Muncii din China, care impune maximum 8 ore de lucru pe zi și o medie de 44 de ore pe săptămână.

A decis că încălcarea de către companie a reglementărilor de muncă a jucat un rol semnificativ în deteriorarea sistemului imunitar al lui A’bao, iar compania este în proporție de 20% răspunzătoare pentru tragedie.

Instanța a acordat familiei o compensație totală de 400.000 de yuani, adică 56.000 de dolari. Compania a contestat decizia, dar un tribunal superior a confirmat verdictul inițial pronunțat în luna august.

Cazul a provocat dezbateri aprinse și indignare pe rețelele sociale chineze, oamenii plângându-se că drepturile lor există doar pe hârtie și că, de fapt, în China nimeni nu respectă legislația muncii.

 

×
Subiecte în articol: China muncitori decese
Citește mai multe din Mapamond
» Vezi toate știrile din Mapamond
Cele mai noi știri
Parteneri
x close