Antena 3 CNN Externe Mapamond Prințesa Iman, nepoata ultimului șah al Iranului, a organizat o nuntă cum nimeni nu se aștepta și a făcut publice imaginile

Prințesa Iman, nepoata ultimului șah al Iranului, a organizat o nuntă cum nimeni nu se aștepta și a făcut publice imaginile

G.M.
3 minute de citit Publicat la 14:39 23 Mai 2025 Modificat la 16:51 23 Mai 2025
nunta printesa iman
Prințesa Iman a Iranului s-a căsătorit cu omul de afaceri Bradley Sherman. FTO: Instagram

După 54 de ani de la momentul la care bunicul ei, ultimul șah al Iranului, a organizat cea mai grandioasă petrecere din toate timpurile, prințesa Iman a luat decizia ca nunta ei să fie simplă, discretă și cu invitați puțini, scrie 7sur7. Pe Instagram, tânăra de 31 de ani a publicat fotografii de la eveniment, la care au participat doar rude apropiate și câțiva prieteni.

Căsătoria cu aer „regal” nu înseamnă neapărat fast și opulență. A arătat-o prințesa Iman a Iranului, care s-a căsătorit cu omul de afaceri Bradley Sherman. Cei doi și-au spus „da” la o ceremonie civilă discretă, în New York. 

Iman a purtat o rochie crem, brodată cu flori, cu decolteu adânc pe spate, o creație a creatoarea new-yorkeze Rosie Assoulin. Spre deosebire de alte mirese regale, nu a purtat diademă: și-a prins părul într-o coadă de cal, iar ca bijuterii a avut cercei în formă de floare.

Buchetul ei a fost alcătuit din bujori.

Bradley Sherman a fost îmbrăcat, la rândul său, într-un costum negru, și cămașă albă, fără cravată.

Cei doi sunt împreună de cinci ani. În 2023, au anunțat logodna tot pe Instagram, cu imagini în care Bradley a îngenuncheat pe o plajă romantică, presărată cu petale de trandafiri, la apus.

Cine este Iman

Iman este nepoata lui Mohammad Reza Pahlavi, ultimul șah al Iranului, și a împărătesei Farah Diba.

Tatăl ei, prințul Reza, a fost ultimul moștenitor al tronului. Familia trăiește în exil în Statele Unite din 1979, după Revoluția Islamică. Despre Iman se știu puține: lucrează în sectorul financiar, iar soțul ei ocupă o poziție de conducere într-o companie de comerț online.

Prințesa de 31 de ani are o viață discretă în SUA, așa că nu surprinde alegerea unei nunți simple și intime.

Cifrele „petrecerii secolului”: nouă regi, cinci regine, 16 președinți și doi sultani

Totuși, contrastează puternic cu celebra petrecere organizată de bunicul ei cu ocazia aniversării Imperiului Persan – cea mai impozantă, costisitoare și decadentă festivitate din istoria modernă. În 1971, la aniversarea a 2.500 de ani de la fondarea Imperiului Persan, a fost organizat un banchet opulent în mijlocul deșertului. Presa internațională l-a numit „petrecerea secolului”, „mama tuturor petrecerilor” sau „adunarea miliardarilor”. Șahul, care se considera „regele regilor”, a invitat elitele lumii: nouă regi, cinci regine, șaisprezece președinți și doi sultani.

Regele Baudouin și regina Fabiola ai Belgiei au fost prezenți, cele două familii regale având legături strânse atunci – Fabiola era nașa lui Reza Pahlavi, fiul șahului și moștenitor al tronului.

Meniul atunci a fost pus la punct de restaurantul parizian Maxim’s, considerat la acea vreme cel mai bun din lume. Patruzeci de bucătari și 120 de ospătari au venit din Franța, îmbrăcați în uniforme create de casa de modă Lanvin. Toate echipamentele de bucătărie au fost aduse de la Paris cu ajutorul armatei iraniene.

La masă s-au servit 18 tone de alimente – carne de vită, porc și miel, plus caviar. Conform registrului oficial, s-au deschis 2.500 de sticle de șampanie și 2.000 de sticle din cele mai bune vinuri. Pentru că nunta s-a organizat în deșert și nu exista aeroport în apropiere; șahul a construit unul special, împreună cu o autostradă de 1.000 km care lega locul de Teheran.

 

×
x close