Antena 3 CNN Externe Mapamond Scene scandaloase cu o profesoară de liceu, în timpul orelor. Cazul ei a ajuns în instanță

Scene scandaloase cu o profesoară de liceu, în timpul orelor. Cazul ei a ajuns în instanță

D.C.
3 minute de citit Publicat la 16:41 04 Iul 2025 Modificat la 17:21 04 Iul 2025
profa1
Alice Ashton a fost radiată din registrul profesorilor pe perioadă nedeterminată FOTO: Facebook

Unei profesoare i s-a retras dreptul de a profesa în Țara Galilor, după anchetatorii au stabilit că s-a îmbătat în timpul orei, a început să înjure elevii, iar lecția s-a transformat într-o petrecere, elevii fiind puși de profesoară să danseze Macarena.

Alice Ashton, care preda la Ysgol Bro Caereinion, lângă Welshpool, Powys, a băut în timpul orei alcool pe care-l pusese într-o sticlă de apă plată, pe data 17 ianuarie, potrivit instanței de judecată, citată de BBC.

Lecția „a scăpat de sub control” și s-a transformat într-o petrecere, „cu muzică tare, țipete și dans”.

O elevă de 16 ani a declarat în fața tribunalului că Ashton a înjurat și a numit întreaga clasă „mici nenorociți”.

Comisia pentru Forța de Muncă în Educație a aflat că acest incident a avut loc la doar patru luni după ce Ashton fusese condamnată pentru conducere sub influența alcoolului.

Când a ajuns la ora respectivă, profesoara era „zâmbitoare și veselă”, dar a început să fie „agitată” în scurt timp.

O elevă de 16 ani, care a depus mărturie în instanță, a spus că Ashton a băut un lichid portocaliu care mirosea a alcool în timp ce punea muzică de pe laptop.

Eleva a spus că părerea generală a colegilor este aceea că profesoara era ciudată, dar că în ziua respectivă a depășit orice limită.

Ea a spus că Ashton a predat anterior lecții „plictisitoare” de educație socială și personală (PSE), de obicei despre conștientizarea consumului de alcool și droguri, dar nu în acea zi.

Eleva a spus că stătea în primul rând și putea simți miros de alcool din sticla de apă umplută cu lichid portocaliu.

Ea a spus că sticla era plină la începutul orei și aproape goală la final.

Eleva a mai spus: „Era foarte, foarte aproape de noi. Se simțea un ușor miros de alcool. Era foarte, foarte energică și destul de animată, vorbea cu mâinile. La alte ore era mai rezervată și tăcută. Alice Ashton avea o sticlă Evian cu suc de portocale. Am observat că bea din sticlă destul de des. Îmi amintesc că Alice Ashton ne-a cerut să dansăm Macarena. Ea punea muzică și noi ne vedeam de ale noastre”.

Adolescenta a spus că Ashton „sărea mereu de la birou” și devenea „iritată” pe măsură ce ora trecea.

La un moment dat, profesoara l-a dat afară din clasă pe un elev care „deranja ora”, dar i-a spus „să nu o toarne”.

„A început să-l înjure. I-a arătat degetul din mijloc și l-a dat afară”, a mai spus eleva în instanță. 

Un alt elev a spus: „Ne-a făcut să dansăm Macarena și nu îi mai păsa de lecție. A făcut câțiva elevi să danseze pe muzica de pe laptop și totul a scăpat de sub control”.

Ashton nu a participat la audierea din instanță și nu a răspuns acuzațiilor.

Tribunalul a fost informat că ea a trimis anterior un email către EWC (Consiliul pentru Forța de Muncă în Educație) în care spunea că nu mai lucrează ca profesoară și s-a mutat în Anglia.

Procurorul Lewis Harrison a spus că Ashton a declarat într-o anchetă internă că nu a înjurat și nu a cântat în fața clasei.

Dar Harrison a precizat că imaginile de pe camerele de supraveghere contrazic complet aceste declarații.

El a spus: „Este total inacceptabil să susții că muzica era doar de fundal. Dovezile arată clar că doamna Ashton nu a stat în fața clasei. Ea i-a invitat pe elevi să danseze”.

Ancheta a stabilit că profesoara venea deseori mirosind a alcool la ore.

Alice Ashton a fost radiată din registrul profesorilor pe perioadă nedeterminată, dar poate cere reînregistrarea peste doi ani.

×
x close