Antena 3 CNN Externe O pacientă a oprit de două ori aparatul de oxigen al colegei de salon, pe motiv că o deranja zgomotul

O pacientă a oprit de două ori aparatul de oxigen al colegei de salon, pe motiv că o deranja zgomotul

O pacientă în vârstă de 72 de ani, din Germania, i-a oprit de două ori ventilatorul colegei de salon, pe motiv că o deranja zgomotul pe care îl făcea. Aceasta a fost reținută pentru tentativă de omor.

O pacientă a oprit de două ori aparatul de oxigen al colegei de salon, pe motiv că o deranja zgomotul
Sursa foto: Getty Images
de Andreea Ştefan    |    02 Dec 2022   •   12:44

Femeia a fost reținută sub suspiciunea de tentativă de omor prin imprudență după incidentul petrecut marți seară în orașul Mannheim, din sud-vestul Germaniei.

Poliția și procurorii au declarat că suspecta ar fi oprit ventilatorul unei femei și apoi, în ciuda faptului că personalul i-a spus că aparatul era vital pentru pacientă, l-a oprit din nou în cursul serii.

Într-un comunicat de presă comun publicat de procuratura și de poliția din Mannheim se arată că femeia a oprit ventilatorul înainte de ora 20.00, după ce ”s-a simțit deranjată de zgomotul provenit de la aparatul de oxigen”.

”Deși suspecta a fost informată de către personalul spitalului că alimentarea cu oxigen era o măsură vitală, ea ar fi oprit din nou dispozitivul în jurul orei 21:00”, se arată în comunicat.

Pacienta căreia i-a fost oprit aparatul, în vârstă de 79 de ani, a trebuit să fie resuscitată, au precizat autoritățile, și, deși viața ei nu a fost în pericol, a avut totuși nevoie de îngrijire intensivă.

Suspecta a fost adusă miercuri în fața unui judecător și dusă la închisoare. Investigațiile sunt în curs de desfășurare.

×
Subiecte în articol: Germania ventilator
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close