x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Desemnarea lui Pavel Filip pentru postul de premier al Republicii Moldova, contestată la Curtea Constituțională

de 18 Ian 2016   •   15:03
Desemnarea lui Pavel Filip pentru postul de premier al Republicii Moldova, contestată la Curtea Constituțională 127
Liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a contestat luni la Curtea Constituţională (CCM) legitimitatea decretului prezidenţial privind desemnarea lui Pavel Filip la funcţia de prim-ministru, relatează Mediafax.

"Noi cerem CCM să verifice constituţionalitatea decretului de desemnare a lui Pavel Filip. Noi considerăm că acesta este anticonstituţional din trei considerente: Primul ţine de termenii de înaintare, el a fost desemnat pe data de 15 ianuarie. Doi - procedura de desemnare, crearea majorităţii parlamentare absolute, acestea se constituie în plenul Parlamentului de către grupurile parlamentare. Trei - am cerut să se verifice dacă tentativa de numire a domnului Sturza a fost consumată sau nu", a declarat Igor Dodon.

La începutul lui ianuarie, Ion Sturza, candidatul la funcţia de premier desemnat de preşedintele Nicolae Timofti pe 21 decembrie, a renunţat la sarcina învestirii Cabinetului său, denunţând lipsa susţinerii pentru un guvern proeuropean, după ce în Parlamentul Republicii Moldova nu s-a întrunit cvorumul în vederea aprobării listei sale de miniştri propuşi şi a programului de guvernare pentru 2016-2018.

Pe 14 ianuarie, Nicolae Timofti l-a desemnat pe Ion Păduraru drept candidat la funcţia de prim-ministru, dar a doua zi, acesta a renunţat la mandat, în condiţiile în care o nouă majoritate parlamentară, formată de 55 de deputaţi, şi-a înregistrat declaraţia la Preşedinţia Republicii Moldova pentru susţinerea candidatului propus de Partidul Democrat (PDM) Pavel Filip, pentru funcţia de premier.

În seara zilei de 15 ianuarie, Nicolae Timofti l-a desemnat pe Pavel Filip, ministrul în exerciţiu al Tehnologiei Informaţiilor şi Comunicaţiilor, la funcţia de premier.

Imediat după ce preşedintele Nicolae Timofti a semnat decretul de numire în funcţia de premier, Pavel Filip i-a mulţumit şi a dat asigurări că va începe luni negocierile cu grupurile parlamentare.

sati