Antena 3 CNN Externe Rusia, mesaj amenințător pentru România: Tentativele provocatoare nu vor rămâne fără răspuns. Reacția MAE

Rusia, mesaj amenințător pentru România: Tentativele provocatoare nu vor rămâne fără răspuns. Reacția MAE

Planurile Statelor Unite privind desfăşurarea în România a unei părţi din unităţile militare americane retrase din Germania, aşa cum au spus reprezentanţi de rang înalt ai armatei SUA, au fost criticate de purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova.

Rusia, mesaj amenințător pentru România: Tentativele provocatoare nu vor rămâne fără răspuns. Reacția MAE
Sursa foto: Hepta
de Milena Niță    |    14 Aug 2020   •   15:51

În plus, oficialul a denunţat faptul că aceste planuri, la fel ca decizia Pentagonului de a-şi spori prezenţa militară în Polonia şi în ţările baltice, se înscriu în strategia NATO de creare a unui ''arc de tensiune'' la graniţele de vest ale Federaţiei Ruse, se arată pe site-ul MAE rus, potrivit agerpres.ro.

"Washingtonul nu ascunde că aceste măsuri fac parte din eforturile de consolidare a aşa-numitei 'axe nord-sud' de la Marea Baltică până la Marea Neagră, destinată să devină linie de 'descurajare' a Rusiei. România este considerată în cadrul acestui plan drept cap de pod cheie pentru proiectarea forţei în regiunea Mării Negre'', a spune Zaharova.

''Se vede clar tendinţa de sporire sistematică a grupării de forţe SUA-NATO în aşa-numita zonă 'de lângă frontieră', ceea ce în terminologia Alianţei înseamnă graniţele vestice ale Rusiei'', a continuat oficialul rus, precizând că ''în momentul de faţă este vorba de apariţia în regim aproape permanent a unor contingente semnificative ale SUA şi ale aliaţilor lor în Europa de Est, adică acolo unde nu au mai fost niciodată înainte''. 

MAE rus: Aceşti paşi, dacă vor fi făcuţi, pun în pericol prevederea stabilită în Actul fondator NATO-Rusia

În plus, o astfel de prezenţă numită "rotaţie continuă" nu schimbă esenţa problemei', mai consideră reprezentanta MAE rus.

''Aceşti paşi, dacă vor fi făcuţi, pun în pericol prevederea stabilită în Actul fondator NATO-Rusia privind angajamentul (Alianţei) de a nu desfăşura forţe combatante semnificative în noile ţări membre ale Organizaţiei'', a afirmat ea. 

''Toate acestea mărturisesc intenţia Statelor Unite şi a aliaţilor lor din NATO de a continua să formeze un fel de arc de tensiune de-a lungul liniei de contact cu Rusia în detrimentul securităţii europene'', susţine Zaharova.

MAE rus: Astfel de tentative provocatoare nu vor rămâne fără răspuns din partea Rusiei

''Este clar că astfel de tentative provocatoare nu vor rămâne fără un răspuns adecvat din partea Rusiei. Acest fapt ar trebui luat în considerare şi în capitalele acelor ţări din Europa de Est, care zi şi noapte se gândesc ce ar mai putea să inventeze în materie de rusofobie, invitând pe teritoriul lor soldaţi americani. Le sfătuim să cântărească minuţios toate riscurile şi să se gândească serios la consecinţe'', a avertizat purtătoarea de cuvânt a MAE rus.

Reacţia MAE al Rusiei vine după ce şeful Forţelor Terestre ale Armatei SUA, generalul James C. McConville, şi şeful Forţelor Terestre ale Armatei SUA dislocate în Europa, general-locotenent Christopher G. Cavoli, au fost în vizită săptămâna trecută în România.

La noi, aceştia au vorbit cu responsabili de la Bucureşti problema ''rotaţiei mai multor forţe în regiunea Mării Negre, în particular în România'', se arată într-un comunicat al MApN român. Discuţiile au vizat numărul de soldaţi americani ce urmează să fie dislocaţi suplimentar în România şi locurile în care aceştia se vor afla.

Reacția Ministerului Afacerilor Externe din România

„MAE reiterează că procesul aliat de consolidare a securităţii în regiunea Mării Negre este parte a răspunsului legitim şi conform dreptului internaţional la intensificarea provocărilor la adresa securităţii euroatlantice după anexarea ilegală a peninsulei Crimeea şi aprofundarea de către Federaţia Rusă a eforturilor de militarizare a bazinului Mării Negre.

În repetate rânduri, atât NATO, cât şi aliaţii au evidenţiat clar că măsurile adoptate în acest scop sunt pur defensive şi conforme cu angajamentele internaţionale, pe care Alianţa Nord-Atlantică le respectă strict.

În acelaşi timp, Actul Fondator NATO - Rusia, invocat de partea rusă, se referă în Capitolul I, intitulat Principii, la respectul pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a tuturor statelor, precum şi la dreptul acestora de a alege mijloacele în vederea asigurării propriei securităţi”, subliniază MAE.

×
Subiecte în articol: Maria Zaharova Rusia amenintari
Parteneri
A murit Costel Corduneanu, chiar pe masa de operatie
x close