Antena 3 Externe Un tânăr din Israel s-a filmat în timp ce își apăra sora mai mică: "Ești cu mine. Dumnezeu să ne ocrotească"

Un tânăr din Israel s-a filmat în timp ce își apăra sora mai mică: "Ești cu mine. Dumnezeu să ne ocrotească"

de Adelina Miron    |    12 Mai 2021   •   15:44
Un tânăr din Israel s-a filmat în timp ce își apăra sora mai mică: "Ești cu mine. Dumnezeu să ne ocrotească"
Sursa foto: Facebook/Ambasa Israelului în România

Un tânăr și-a salvat sora mai mică de atacul cu rachete lansat, ieri, de teroriștii din Hamas în direcția Tel Aviv-ului.

Pe imagini se vede cum bărbatul își ține sora mai mică strâns în brațe, la nivelul pământului, în timp ce zgomotul foarte puternic al rachetelor care zboară deasupra orașului se aude pe fundal.

Acesta încearcă să o liniștească pe copilă spunându-i că totul va fi bine și că nu trebuie să se ridice. „Totul e bine, totul e bine. Nu te ridica, nu te ridica. Gata, a căzut.”, spune tânărul.

Fata îl întreabă de mai multe ori pe fratele ei dacă pot pleca către casă, dar acesta îi spune să aștepte și o asigură că totul va fi bine pentru că Dumnezeu îi va ocroti, după care o sărută protector pe cap. 

„Totul este bine. Ești cu mine. Dumnezeu să ne ocrotească. Totul e bine, mai așteaptă un minut.”, sunt cuvintele cu care acesta încearcă să o liniștească pe copilă. 

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close