Astrologul Cristina Demetrescu, previziune pentru anul 2021: "Energia financiară este destul de anarhică"

de Alin Tarnovschi    |    21 Noi 2020   •   22:25
Astrologul Cristina Demetrescu, previziune pentru anul 2021: "Energia financiară este destul de anarhică"

Astrologul Cristina Demetrescu a vorbit, la Voi cu Voicu, despre previziunile astrelor pentru sfârşitul acestui an, dar şi nota generală pentru anul ce urmează.

O notă generală pentru 2021 are legătură cu banii şi nu este neapărat foarte bună, dar este un îndemn la a nu arunca cu banii, a avea anumite rezerve şi a nu investi dacă investiţia respectivă nu vine din misiunea ta personală sau din suflet.

Doar dacă îţi spune cineva să investeşti într-o afacere, nu este suficient pentru că energia financiară este destul de anarhică în 2021.

Partea bună, evident că există. Dacă nu ar fi fost conjucţia Uranus - Lună Neagră - Marte, cel puţin la început de an, şi acolo unde rămâne Uranus în zodia Taurului, intrarea planetelor în Vărsător este foarte bună şi foarte frumoasă.

Aduce perspective noi, descoperiri noi şi utile oamenilor, o nouă ordine, ajută foarte mult la relaţii interumane.

Sunt foarte multe lucruri care ţin de viitor şi care acum, practic, se aşează. Aceste energii ale viitorului.

Oameni care, de exemplu, pot avea idei noi, de a modifica, de a schimba, de a deveni mai conştienţi de hobby-urile lor, de abilităţile lor.

Acest Saturn în Vărsător ajută foarte mult la a schimba un hobby într-o profesie.

Astrologul Cristina Demetrescu, previziune pentru anul 2021

Omul viitorului este omul bun la toate, omul-orchestră, omul care se conectează la abilităţile lui şi care este capabil în orice conjunctură de a nu mai trăi neapărat cu stresul că îşi pierde serviciul sau că trebuie să se ducă să muncească stresat sau să facă ce nu îi place ca să câştige bani.

Asta este ceea ce se rupe în acest 2021. Energia Taurului, care se referă la bani şi cea a Vărsătorului, care se referă la noile perspective care sunt mai conectate la ceea ce îţi place să faci. Îţi place să lucrezi într-un grup foarte mare, foarte bine, înseamnă că eşti tânăr, vrei să îţi faci cunoştinţe, vrei să îţi faci prieteni.

Nu te mai simţi bine într-un grup foarte mare, gândeşte-te la ce eşti tu bun să faci.

Anul 2021, în marte parte, sunt convinsă că va fi bun, pentru că vine şi cu leacuri. Odată cu trecerea planetelor în zodia Vărsătorului, desprinzându-se această problematică, care este înţepenită datorită conjuncturilor din decembrie 2019, Vărsătorul este o zodie a tehnologiei, a descoperirilor, a cercetărilor ştiinţifice, a digitalizării, a tuturor lucrurilor care, iată, şi omenirea progresează.

Noroc cu această eră digitală că altfel nu ştiu ce s-ar fi întâmplat.

x close