Ce se întâmplă dacă mănânci mâncare picantă de trei ori pe săptămână

06 Dec 2016   •   13:44
Ce se întâmplă dacă mănânci mâncare picantă de trei ori pe săptămână Foto: Pixabay.com

Persoanele care mănâncă preparate picante de trei ori pe săptămână trăiesc mai mult, potrivit unui studiu al Universităţii Harvard.

Un studiu realizat pe parcursul a şapte ani, la care au participat 500.000 de chinezi, arată că mâncarea condimentată, picantă, consumată regulat, reduce riscul de moarte prematură cu 14%, scrie gustarte.ro.

Oamenii de ştiinţă de la Harvard spun totuşi că aceste concluzii nu sunt definitive, însă deschid drumul altor cercetări care vor putea duce la noi recomandări ale nutriţioniştilor.

Ardeii iuţi proaspeţi au fost cei mai des pomeniţi de către persoanele care au declarat că mănâncă picant săptămânal. S-a demonstrat, de asemenea, că cei care consumă ardei iuţi proaspeţi prezintă un risc mult mai scăzut de a dezvolta cancer, boli de inimă sau diabet.

Aceste alimente sunt pline de nutrienţi, vitamine, capsacină, toate acestea având un aport pozitiv în lupta contra cancerului, inflamaţiilor şi obezităţii.

Parteneri
x close