Antena 3 CNN Life O femeie din SUA a fost pusă sub acuzare pentru că nu a returnat o casetă video închiriată cu 20 de ani în urmă: "Am crezut că o să fac infarct"

O femeie din SUA a fost pusă sub acuzare pentru că nu a returnat o casetă video închiriată cu 20 de ani în urmă: "Am crezut că o să fac infarct"

O femeie din Texas a aflat că are un mandat de arestare pe numele ei după ce n-ar fi returnat o casetă video închiriată în urmă cu peste două decenii. "Mi-a zis că este legat de o casetă VHS și a trebuit să îi cer să repete fiindcă mi se părea o nebunie."

O femeie din SUA a fost pusă sub acuzare pentru că nu a returnat o casetă video închiriată cu 20 de ani în urmă: "Am crezut că o să fac infarct"
Sursa foto: Hepta
de Mia Lungu    |    26 Apr 2021   •   19:21

Caron McBride a declarat pentru FoxNews că a aflat prima dată că a fost acuzată de delapidare când a încercat să își schimbe numele de pe permisul auto după ce s-a căsătorit.

Aceasta a relatat că a încercat să își facă online o programare la registrul auto din Texas pentru a lămuri problema însă a primit înapoi un email în care a fost informată că are o "problemă în Oklahoma", statul ei natal.

McBride afirmă că a sunat apoi la numărul de referință care i-a fost furnizat și a fost șocată când la celălalt capăt al apelului i-a răspuns o femeie de la procuratura din Comitatul Cleveland care a informat-o că a fost pusă sub acuzare pentru delapidarea unei proprietăți închiriate în martie 2000.

Documente ale instanței disponibile online arată că McBride a fost acuzată că nu a returnat niciodată o casetă video cu "Sabrina the Teenage Witch " (Sabrina, vrăjitoarea adolescentă) închiriată în orașul Normal din Oklahoma în 1999.

"Primul lucru pe care mi l-a spus a fost despre infracțiunea de delapidare așa că am crezut că o să fac infarct"

"Mi-a zis că este legat de o casetă VHS și a trebuit să îi cer să repete fiindcă mi se părea o nebunie. Fata asta glumește cu mine, nu? Nu glumea", afirmă femeia.

Documentele instanței arată că magazinul de închirieri s-a închis în 2008 iar procurorul general al Comitatului Cleveland a anunțat că va renunța la acuzațiile împotriva lui McBride, acestea fiind înaintate de predecesorul său, după ce cazul a devenit public.

Însă femeia spune că va fi nevoită să obțină radierea cazului pentru ca acuzația să fie eliminată din cazierul său.

"Doar fiindcă procurorul a renunțat la caz asta nu înseamnă că el a dispărut de tot", spune avocatul Ed Blau despre situația în care se află McBride. "Nu este atât de simplu precum completarea unui formular.

"Trebuie să dai în judecată statul pentru a obține curățarea cazierului"

McBride afirmă că suspectează că un fost coleg de apartament al ei, un bărbat care avea trei fete tinere la momentul respectiv, închiriase caseta în urmă cu două decenii dar că a reușit cumva să folosească numele ei.

"Adică n-am încercat să înșel pe nimeni din cauza lui Samantha, vrăjitoarea adolescentă. Jur", a declarat McBride citând greșit numele serialului popular în anii 1990.

Aceasta mai relatează că acum suspectează că acuzația de delapidare ar fi de vină pentru faptul că a fost respinsă la angajare de mai multe ori în ultimii 20 de ani fără să i se ofere vreun motiv.

"Fiindcă atunci când mi-au verificat cazierul tot ce au văzut au fost aceste două cuvinte: infracțiune delapidare".

McBride a declarat că a început să caute un avocat pentru a obține ștergerea cazierului.

×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close