Motivul pentru care suflăm în lumânările de la tort! Puțini sunt cei care-l știu

11 Sep 2018   •   12:58
Motivul pentru care suflăm în lumânările de la tort! Puțini sunt cei care-l știu Foto: Pixabay.com

Întotdeauna aniversările sunt un motiv de mare bucurie, însă câți dintre noi ne-am întrebat vreodată care este motivul pentru care suflăm în lumânările de pe tort? Iată care este adevărata istorie…

Unul dintre lucrurile mult așteptate la o aniversare este tortul, pentru că ne gândim că odată ce ne vom sulfa în lumânări și ne vom pune o dorință, aceasta are toate șansele să se împlinească.

Ulterior, vin cadourile și distracția alături de familie și prieteni. Cât privește originea suflatului în lumânările de pe tort, aceasta se pare că provine din timpurile romanilor.

Însă și grecii au avut din cele mai vechi timpuri obiceiul de a sufla în lumânările aniversare. Desigur, au avut și un motiv bine întemeiat și anume acela de a plăti un tribute zeiței lunii, Artemis.

De aici se pare că vine și forma tortului, rotund, ca să reprezintă luna, lumânările fiind puse pe acesta tocmai pentru a reprezenta reflexia lunii.

Tradiția lumânărilor de pe tort se păstrează și la nemți. Se crede că primul care a avut un tort la fel de mare ca și cuptorul în care a fost copt, cu găuri uriașe în care se găseau înfipte lumânări, ar fi fost contele Ludwig Von Zinzindorf în anul 1746.

Tot nemții au fost cei care au avut o altă sărbătoare prin anii 1700 de la care nu lipseau torturile cu lumânările aniversare, scrie secretele.com.

x close