Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Numai de bine. Diferenţa între o orhidee colorată natural şi una colorată cu cerneală

Numai de bine. Diferenţa între o orhidee colorată natural şi una colorată cu cerneală

Numai de bine. Diferenţa între o orhidee colorată natural şi una colorată cu cerneală
17 Iul 2018   •   14:52

Se întâmplă uneori ca în florării să fiţi uimiţi de florile în culori tari. Albastre, roz, sau chiar verzi. Mare atenţie, mai ales dacă este vorba despre orhidee. Sunt false şi chiar dacă veţi pleca acasă cu o orhidee albastră veţi constata că devine albă după câteva luni. Oana Matei ne spune cum să faceţi diferenţa între o orhidee colorată natural şi una colorată cu cerneală.

''Dacă o să priviţi cu atenţie, frunzele unei orhidee colorată artificial, o să vedeţi pe suprafaţa frunzelor nişte dungi. Este colorantul care a pătruns în interiorul plantei şi el se duce nu numai în floare ca să o facă albastră. Se duce şi în frunză şi în tija florală şi în rădăcini'', a spus Oana Matei, inginer horticultor.

 

×
Subiecte în articol: Numai de bine oana matei ela craciun
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close