Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Numai de bine. Acroyoga, un sport spectaculos

Numai de bine. Acroyoga, un sport spectaculos

Numai de bine. Acroyoga, un sport spectaculos
Sursa foto: Foto: Captură Antena 3
25 Sep 2018   •   23:12

De ce ar trebui să încerci Acroyoga? E simplu: pentru că e în primul rând amuzant. E adevărat, te scoate un pic din zona ta de confort pentru că trebuie să înveţi să interacţionezi cu persoane noi, dar mai ales să ai încredere în acestea. Dar imediat ce te relaxezi, o să vezi că este reconfortant să faci mişcare în doi.

''AcroYoga este o disciplină care îmbină elemente, aşa cum spune şi numele, din yoga cu anumite elemente acrobatice şi cu unele proceduri şi tehnici din masajul tailandez. Este o disciplină care se practică în trei, se poate crede că se face în doi, dar tot timpul când persoanele se antrenează, lucrul se întâmplă în trei. Persoana care este întinsă la sol şi pe care o vedem cu mânuţele şi picioruşele în aer se numeşte bază, cel sau cea care desenează cu propriul corp acele figuri acrobatice în aer se numeşte flyer şi în afară de ce doi mai avem spoterul, este a treia persoană care are grijă că totul să se desfăşoare în siguranţă. Din punct de vedere psihic vorbim de îmbunătăţirea comunicării cu celalalt, îmbunătăţirea verbală, îmbunătăţirea încrederii'', spune Dana Buhnea, instructor.

 

×
Subiecte în articol: sport ela craciun Numai de bine
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close