Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Numai de bine: Cum să nu picăm în capcana dăunătorilor

Numai de bine: Cum să nu picăm în capcana dăunătorilor

Numai de bine: Cum să nu picăm în capcana dăunătorilor
05 Apr 2015   •   11:11

Sănătate ne este pusă la încercare zilnic din toate părţile. Într-o zonă puţin vizibilă sau obscură, trăiesc vieţuitoare invadatoare sau paraziti, insecte, rozătoare. Românii preferă să piardă timp util şi să-şi caute singuri soluţii de dezinsecţie, dezinfecţie şi derazitare. Nu numai că infestarea este şi mai mare în perioada în care nu se acţionează corect pentru combaterea acestor dăunători, dar folosesc şi soluţii total ineficiente, poate chiar toxice pentru mediu, sau mai grav, pentru organismul nostru.

Am învăţat, fortaţi de împrejurări să coabităm atât cu viruşii şi bacteriile, cât şi cu insectele şi rozătoarele. Pare ireal, dar poate din această cauză ne lipseşte obiceiul de a apela la specialiştii care ştiu cum să îi combată eficient.

Înţepat sau muşcat, parazitat, infestat, Sunt realităţi pe care nu vrei să le trăieşti, cu atât mai mult cu cât pericolul unei boli grave este foarte mare. Cea mai cunoscuta şi totodată înfiorătoare, prin consecinţe, fiind cea provocata de căpuşă - boreliozza.

O simplă căutare pe internet a cuvântului "ploşniţă", te conduce la pagini întregi de comentarii ale oamenilor care trăiesc un coşmar. Aceste insecte care se ascund în lemnul casei şi în cusăturile saltelelor se hrănesc cu sângele uman și pot transmite visusul hepatic B.

Prevederi legale obliga societatile comerciale si cele medicale la efectuarea periodica a acestor servicii de dezinsectie, dezinfectie si deratizare. Se doreşte folosirea substanţelor şi soluţiilor care au efect doar asupra speciei vizate. Un motiv în plus pentru care ar trebui să lăsăm această luptă în seama specialiştilor. 

×
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close