Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Numai de bine. Excesul de vitamine poate fi la fel de periculos ca deficiența

Numai de bine. Excesul de vitamine poate fi la fel de periculos ca deficiența

Numai de bine. Excesul de vitamine poate fi la fel de periculos ca deficiența
Sursa foto: Captură A3
14 Mar 2019   •   09:50

Consumate în exces vitaminele pot avea efecte grave asupra sănătăţţii, spun specialiştii. Analizele şi consultul de specialitate sunt obligatorii şi doar medicul poate indica administrarea suplimentelor. Moderaţia este cheia şi în cazul consumului de fructe şi legume, care sunt surse valoroase de vitamine.

„Este foarte important să nu ne administrăm niciun remdiu singuri, chiar şi banalele vitamine, pentru că dintr-o bună intenţie,se poate ajunge undeva unde nu ne aşteptăm. Este foarte important să evităm autodiagnosticul. Vitaminele antioxidante, de tipul A,E şi C pot să crească timpul de coagulare, deci persoanele care iau anticoagulant, dacă iau doze mari din aceste vitamine ar trebui să fie atenţi la doza de anticoagulant.

La pacienţii cu afecţiuni hepatice, excesul de vitamină A pentru că poate să producă fibroză hepatică, vitamina A este una dintre cele cu cele mai multe efecte secundare, de la creşterea tensiunii intracraniene, căderea părului, uscăciunii pielii ” explică medicul de familie Ștefan Costescu. 

×
Subiecte în articol: Numai de bine
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close