Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Numai de bine. Exerciții de acasă pentru pacienții care suferă de artroză

Numai de bine. Exerciții de acasă pentru pacienții care suferă de artroză

Pacienții cu afecțiuni ortopedice suferă în această perioadă din cauza inactivității dar și din lipsa accesului la servicii medicale uzuale.

Numai de bine. Exerciții de acasă pentru pacienții care suferă de artroză
Sursa foto: Pixabay
11 Mai 2020   •   16:58

Doctorul Vlad Predescu a explicat la „Numai de bine” că dacă se continuă totuși exercițiile acasă, trecând peste durere, pacienții sunt mai puțin expuși unor viitoare complicații.

„Pacienții ar trebui să fie oarecum mai fericiți pentru că fiind limitată deplasarea, teoretic nu ar avea cum să îi mai doară. Pe de altă parte, procesul artrozei se caracterizează prin apariția redorilor articulare, adică încetiniraea articulației. În această perioadă pacienții trebuie să facă un compromis între lipsa de mișcare și obigativitatea de a se mișca”, a explicat doctorul Vlad Predescu. 

„Ar trebui să ne imaginăm câteva exerciții pentru pacienți. Trebuie început cu o încălzire, pe o bicicletă statică sau pedalat în aer. După încălzire ar trebui să ne concentrăm asupra unor exerciții care să evite atrofia musculaturii memrelor inferioare. Ar trebui făcute niște exerciții de izoletrie, umate de semi- genoflexiuni și pedalare”, a adăugat medicul specialist.

Exerciții de acasă pentru pacienții care suferă de artroză

×
Subiecte în articol: artroza Numai de bine exercitii
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close