Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Numai de bine. Exerciţii pentru sănătatea ochilor - VIDEO

Numai de bine. Exerciţii pentru sănătatea ochilor - VIDEO

Numai de bine. Exerciţii pentru sănătatea ochilor - VIDEO
21 Aug 2018   •   19:23

Ochiul este organul cel mai activ de când ne trezim până adormim. De aici vine şi oboseala celor care petrec mai mult de 2-3 ore la calculator. Pentru ei, dar şi pentru cei care au afecţiuni oculare mai grave a apărut conceptul de yoga pentru ochi.

''Sistemul optic nu depune niciun efort atunci când se uită în zare, însă cu cât începem să apropiem, cu atât efortul nostru vizual devine din ce în ce mai mare. Fie că citim o revistă, fie că lucrăm ceva la calculator, presupune un efort vizual. Făcut în exces preţ de două trei ore continuu, ochiul oboseşte foarte tare. Trebuie să ne uităm în zare, unde se uneşte cerul cu pământul. O altă metodă de relaxare ar fi să închidem ochi după un efort prelungit'', spune un medic specialist oftalmolog.

×
Subiecte în articol: Numai de bine exercitii ochi oboseala
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close