Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Numai de bine. Hainele pe care trebuie să le ai primăvara aceasta

Numai de bine. Hainele pe care trebuie să le ai primăvara aceasta

Numai de bine. Hainele pe care trebuie să le ai primăvara aceasta
Sursa foto: Captură A3
14 Mar 2019   •   09:45

Ţinutele monocrome, costumele colorate şi aplicaţiile din dantelă sunt doar câteva dintre trendurile propuse de marile case de modă pentru sezonul primăvară-vară. Nici accesoriile extravagante nu lipsesc. 

Case de modă precum Burberry, Tom Ford şi Christian Dior au propus ţinute monocrome, în culori neutre. Trench-ul clasic a fost reinterpretat, iar la fel de căutaţi sunt şi pantalonii pană, fustele peste genunchi şi salopetele.

Stilul vestimentar purtat de californieni, în special de surferi, a inspirat designerii pentru colecţiile primăvară-vară ale acestui an. Costumele de baie întregi, hainele din neopren şi tricourile cu imprimeuri au dominat podiumurile din marile capitale ale modei.

Ţinutele de la birou în nuanţe terne pot fi date uitării. În tendinţe sunt costumele cu un aer relaxat şi viu colorate. Iar paleta este vastă: de la culori pastel la cele vibrante, posibilităţile sunt nelimitate.

×
Subiecte în articol: Numai de bine
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close