Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Numai de bine. Herpesul - Ce este şi din ce cauză apare

Numai de bine. Herpesul - Ce este şi din ce cauză apare

Numai de bine. Herpesul - Ce este şi din ce cauză apare
Sursa foto: Foto: Captură Antena 3
01 Oct 2018   •   18:52

Infecţiile cu Herpes sunt tot mai frecvente la nivel mondial, iar toate încercările de a găsi un antidot au dat greş până acum. Sunt cu atât mai delicate cu cât 80% dintre ele sunt asimptomatice. În plus, în afara problemei medicale, există şi un impact estetic important.

''Sunt două categorii principale de herpes, unul care afectează buzele şi cavitatea bucală, şi altul zona genitală, care este cu transmitere sexuală. Tratamentele sunt cele clasice, consacrate. Este important sa depistam o infectie la timp pentru o a nu o rasapandi. Dar si aici avem o problema pentru ca 80% din infectii sunt asimptomatice. Herpesul de tip 1 se transmite uşor şi ne contaminăm cu el în timpul copilăriei, iar cel de tip 2 apare odată cu începerea vieţii sexuale'', explică un medic specialist dermatolog.

Specialiştii avertizează persoanele sensibile la herpes asupra unor lucruri care stimulează apariţia sau recidiva. Dintre cele mai frecvente fiind alimentaţia picantă sau sărată, dar şi ultravioletele. În ultimii ani s-a lucrat la o serie de vaccinuri care sunt încă în testare, nereuşind să se concretizeze dezvoltarea imunităţii împotriva herpesului de lungă durată sau o eficienţă în prevenţia contaminării.

×
Subiecte în articol: tratament Numai de bine
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close