x close

Numai de bine. Soluţii ca să devii părinte după 40 de ani

04 Dec 2018   •   13:26
Numai de bine. Soluţii ca să devii părinte după 40 de ani Foto: Captură Antena 3

Congelarea ovocitelor pentru o sarcină viitoare devine şi în România o modă. Femeia modernă, mereu în viteză, cu puţin timp pentru planificarea unei familii, decide că sarcina mai poate aştepta. Aşa că apelează la prelevarea ovulelor la 20-25 de ani pentru a putea procrea la 35 de ani.

''Femeia modernă care lucrează foarte mult îşi doreşte să pună puţin pe ''hold'' toată povestea asta cu sarcina şi atunci se gândeşte sa faca această prelevare de ovocite în ideea ca la un moment dat va veni şi timpul sa ramână gravidă, a spus Doina Mihăilescu, medic specialist obstetrică-ginecologie.

Nu există o vârstă maximă pentru această procedură, dar medicii recomandă ca femeile să nu depăşească vârsta de 35 de ani înainte de recoltare. Rata de succes a procedurii este, ca şi în cazul fetitilizării in vitro, de aproximativ 30%. După ce femeia trece de 35 de ani, şansele scad simţitor.

 

Citeşte mai multe despre:

Numai de bine parinte copil sarcina ela craciun solutii
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati