Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine NUMAI DE BINE. Tratament pentru durerile de spate

NUMAI DE BINE. Tratament pentru durerile de spate

NUMAI DE BINE. Tratament pentru durerile de spate
19 Oct 2014   •   12:38

Se întâmplă adesea să nu dăm importanţă micilor dureri, chiar dacă, fără să ne dăm seama, ne însoţesc o bună parte din viaţă. Le ignorăm pentru că simţim că le putem duce.

Durerea de spate, de exemplu, este suferinţa care afectează aproape 90 % dintre oameni. Existenţa hiperactivă, sau dimpotrivă, cea sedentară, sunt motive la fel de bune să o declanşeze.

Din fericire o clinică romanească de top a venit de hac durerilor de spate cu un aparat unic în Europa. Şi culmea, neinvaziv.

×
Parteneri
Meteorologii au anunțat cât va ține frigul în România!
x close