Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Rochii de seară și bijuterii de închiriat, soluţia salvatoare pentru o apariţie spectaculoasă

Rochii de seară și bijuterii de închiriat, soluţia salvatoare pentru o apariţie spectaculoasă

De câte ori nu v-aţi cumpărat o rochie de ocazie pentru ca mai apoi să nu o mai îmbrăcaţi niciodată? Toate ne dorim ca la momentele speciale să purtăm o ţinută care să ne reprezinte, să ne vină fabulos şi să fie în tendinţe? Asta ar însemna o cheltuială consistentă, însă există o soluţie salvatoare: închirierea rochiilor. Motivul? Economisim sume importante de bani, arătăm bine şi nu ne mai batem capul că nu avem cu ce să ne îmbrăcăm la ocazii.

Rochii de seară și bijuterii de închiriat, soluţia salvatoare pentru o apariţie spectaculoasă
Sursa foto: Foto: Captură Antena 3
30 Dec 2019   •   19:05

Pentru că o rochie strălucitoare nu este o piesă vestimentară care poate fi purtată zilnic, iar de obicei costul este ridicat, închirierea poate fi soluţia salvatoare: rochii de cocktail, de mireasă, de gală, sau potrivite pentru evenimentele de zi.

Sunt doar câteva dintre opţiunile pe care le au doamnele care decid să închirieze ţinuta perfectă, iar economiile sunt substanţiale.

''Avem rochii lucrate complet manual, cu pietre care au un cost de 1000-1500 de euro, pe care noi le putem închiria cu 400 de lei pe seară. Dacă se întâmplă să se deterioreze, să se strice o paietă, să se ardă, să cadă o piatră, în general apelăm la serviciile profesioniştilor şi reaparăm fără niciun fel de costuri. Dacă prejudiciul este masiv, fireşte va trebui suportată de către clientă'', spune Loredana Tache, manager showroom rochii.

 

×
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close