Descoperire epocală: Există posibilitatea să fie viață și dincolo de Pământ

22 Aug 2017   •   11:37
Descoperire epocală: Există posibilitatea să fie viață și dincolo de Pământ Foto: NASA

Oceane de apă lichidă, ascunse la mari adâncimi sub crustele îngheţate care acoperă trei dintre sateliţii naturali ai giganticei planete gazoase Saturn, ar putea îndeplini condiţiile necesare pentru apariţia şi dezvoltarea "vieţii aşa cum o cunoaştem noi", este concluzia unei echipe de oameni de ştiinţă care analizează datele adunate în cadrul misiunii sondei Cassini, care se apropie de sfârşit, informează Space.com.

Micuţele luni Enceladus şi Dione, de un alb imaculat şi strălucitor, dar şi giganticul satelit Titan, cu atmosfera sa densă, portocalie, ar putea ascunde oceane subterane de apă în care ar putea exista viaţă, conform datelor colectate de misiunea Cassini, o colaborare între NASA, Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi Agenţia Spaţială Italiană. În 1997, când a fost lansată această misiune, oamenii de ştiinţă ştiau de existenţa a 18 sateliţi naturali pe orbita lui Saturn, în timp ce prezenţa altor 13 era doar bănuită. În prezent, datorită acestei misiuni, numărul lunilor saturniene confirmate este de 53, iar alte 9 corpuri aflate pe orbita planetei sunt în curs de analiză. Datele obţinute de la sonda Cassini au dezvăluit existenţa a şapte luni complet necunoscute, întrucât ele nu sunt observabile direct de pe Pământ.

Acest elaborat sistem de sateliţi, asemănat de unii cu un minisistem solar, poate fi considerat un complex ceasornic al rezonanţelor gravitaţionale - aceşti sateliţi naturali îşi influenţează reciproc orbitele şi modifică în mod constant structura inelelor emblematice ale planetei sub al cărei imperiu gravitaţional se află. Saturn încălzeşte prin forţa sa de atracţie o parte din sateliţii ce o înconjoară, generând condiţii pentru apariţia vieţii în subsolul acestor corpuri.

Primele indicii că ar putea exista ceva extraordinar sub calota glaciară de la suprafaţa lui Enceladus provin de la survolul sondei Voyager 2 (aparţinând NASA) din 1981. Aparatele lui Voyager 2 au surprins un satelit remarcabil de strălucitor şi cu o suprafaţă neobişnuit de netedă, cu relativ puţine cratere de impact. Micuţul satelit, cu un diametru de doar 505 kilometri, s-a dovedit a fi "Albă-ca-Zăpada" Sistemului Solar, sau pur şi simplu cel mai alb şi mai strălucitor obiect fără lumină proprie din Sistemul Solar.

Măsurătorile efectuate în 2005 de magnetometrul din dotarea sondei Cassini au provocat uimirea oamenilor de ştiinţă: Semnătura magnetică a acestei luni seamănă mai degrabă cu cea a unei comete decât cu a unui satelit natural sferic obişnuit. Liniile de câmp magnetic se îndoaie în jurul polului austral al lui Enceladus, iar la un survol în care satelitul a putut fi observat singur, pe fundalul negru al spaţiului cosmic, camerele lui Cassini au surprins nori din vapori de apă care se degajau din această regiune polară.

Câteva survoluri ulterioare au confirmat faptul că această regiune polară de pe Enceladus era cu aproximativ 100 de grade Celsius mai caldă decât restul suprafeţei satelitului. Sursa de căldură era suprapusă peste o serie de patru structuri geologice asemănătoare dungilor de tigru care s-au dovedit a fi fisuri în gheaţă prin care ţâşneau gheizere cu o viteză de aproximativ 1.300 kilometri/oră.

Cassini a trecut la o distanţă de doar 50 de kilometri de polul sudic al lui Enceladus la data de 12 martie 2008. În cursul acelui survol, sonda a cules mostre din vaporii ejectaţi în spaţiu de gheizere, iar oamenii de ştiinţă au aflat că aceştia erau formaţi din apă în amestec cu amoniac, metan şi dioxid de carbon. Alte câteva survoluri ale acestei regiuni australe au fost apoi planificate. Până în aprilie 2014 devenise clar că o parte dintre particulele de apă expulzate de gheizere erau sărate şi conţineau urme de potasiu şi sodiu, fiind foarte similare din punct de vedere chimic cu oceanul terestru. Mai departe, în vaporii aruncaţi de gheizere a fost detectat hidrogen precum şi cristale de silicat ce nu se pot forma decât în apă aflată la punctul de fierbere - ceea ce demonstrează că micuţul satelit este o lume geologic activă şi caldă.

Analiza acestor descoperiri sugerează existenţa unui ocean de apă sărată sub calota glaciară a lui Enceladus. Acest ocean s-ar afla în contact cu un platou subacvatic cald, alcătuit din roci străbătute de izvoare fierbinţi şi cu un bogat conţinut de minerale. Devine astfel uşor să ne imaginăm că pe fundul oceanului subteran de pe Enceladus există hornuri şi izvoare hidrotermale similare celor din abisurile oceanului terestru, în jurul cărora există ecosisteme bogate în care prosperă diferite forme de viaţă.

Enceladus pare astfel să ne implore să revenim cu instrumente capabile să detecteze aminoacizi, acizi graşi şi lanţuri de molecule de carbon, dar şi aparatură capabilă să fotografieze şi să filmeze eventuale microorganisme sau chiar organisme mai complexe care ar putea să trăiască în oceanul acestui satelit.

Titan, care este de zece ori mai mare decât Enceladus, este de asemenea o lume care abundă în substanţe lichide. Însă lichidele care îi conferă geografiei lui Titan un aspect extrem de familiar, pământean, sunt hidrocarburi, nu apă. La temperatura de la suprafaţa lui Titan apa se găseşte în stare de gheaţă şi are duritatea betonului. Însă metanul, etanul şi propanul sunt extrem de răspândite la suprafaţa lui Titan în toate formele de agregare - solid, lichid şi gazos. Suprafaţa acestei luni este aproape imposibil de observat din spaţiu, în spectrul vizibil al luminii, fiind acoperită de o ceaţă sau un smog cu nuanţe portocalii. Această atmosferă densă este foarte bogată în compuşi organici.

Din fericire, sonda Cassini poate "vedea" în spectrul infraroşu şi la lungimile de undă specifice undelor radar. În plus, sonda Cassini transporta un mic modul de asolizare denumit Huygens, care a atins suprafaţa lui Titan în ianuarie 2005. Camerele lui Huygens au înregistrat imagini din timpul coborârii modulului prin atmosfera lui Titan, precum şi din locul de asolizare - pe malul unui lac de hidrocarburi unde a fotografiat pietriş identic cu cel din albiile şi din apropierea cursurilor de apă terestre.

Şi interiorul lui Titan este probabil fierbinte. Acest satelit se modifică o dată la 16 zile, în cursul orbitei sale în jurul lui Saturn. Cassini a măsurat gradul de deformare mareică suferit de Titan din cauza interacţiunii cu gravitaţia lui Saturn şi a descoperit că suprafaţa acestui satelit creşte şi coboară cu diferenţe de nivel de până la 9 metri. Dacă Titan era un satelit complet solid, nivelul deformării mareice ar fi fost de cel puţin 10 ori mai mic.

Spre deosebire de Enceladus însă, platforma marină a oceanului intern de pe Titan ar putea fi îngheţată şi compactă, nu caldă. Din această cauză, apele acestui ocean probabil că nu pot să conţină amestecul complex de minerale necesar pentru apariţia vieţii. Oamenii de ştiinţă trebuie să afle dacă apele oceanului subteran de pe Titan comunică cu mările, lacurile şi râurile de hidrocarburi de la suprafaţa acestui satelit, condiţii în care aceste ape ar putea fi îmbogăţite cu chimia necesară apariţiei şi dezvoltării vieţii.

Dar poate cel mai mare mister al acestei luni este legat de incredibila abundenţă a metanului la suprafaţa sa. Această hidrocarbură se descompune rapid, aşa că trebuie să existe un mecanism prin care este suplimentată continuu. Oamenii de ştiinţă presupun că subsolul lui Titan este brăzdat de fisuri adânci sau de hornuri criovulcanice prin care se ridică amoniac spre suprafaţa satelitului, unde este descompus în molecule de lumina solară, proces prin care se eliberează foarte mult metan. Dacă oceanul subteran din interiorul lui Titan poate comunica cu lumea de deasupra, extrem de bogată în hidrocarburi, atunci ar putea exista viaţă în acest ocean.

La fel ca şi Enceladus şi Titan, lunile saturniene Dione şi Tethys sunt supuse efectelor mareice ale gravitaţiei marii planete gazoase. La suprafaţa acestor doi sateliţi au fost observate zone circulare, probabil cratere, acoperite cu apă îngheţată într-un trecut geologic relativ recent.

Dione este similară lui Enceladus, cu excepţia faptului că are un diametru de 1.100 de kilometri, fiind practic de două ori mai mare. Calota de gheaţă care o acoperă pe Dione are aproximativ 100 de kilometri grosime, fiind substanţial mai groasă decât cea de pe Enceladus. Un studiu recent realizat pe baza datelor adunate de sonda Cassini sugerează că ar putea exista un ocean de apă lichidă şi sub crusta de gheaţă a acestui satelit. Acelaşi studiu ajungea la concluzia că fundul acestui posibil ocean din subsolul lui Dione este chiar nucleul teluric al satelitului. O viitoare sondă submarină care ar naviga prin acest ocean ar putea descoperi multiple surse de căldură şi mineralele necesare pentru menţinerea unui ecosistem viu.

Lunile lui Saturn pe care există apă în stare lichidă se bucură de toată atenţia cercetătorilor şi a presei, însă şi sateliţii din sistemul saturnian pe care nu există apă pot fi fascinanţi. Fiecare satelit în parte este o nestemată unică în colierul lunilor lui Saturn. Unele dintre aceste luni, aşa cum este Mimas (de la care s-au inspirat autorii seriei "Star Wars" când au conceput temuta armă distrugătoare de planete Death Star - n.r.), poartă la vedere urmele unor coliziuni catastrofale produse cu mult timp în urmă. Întunecata lună Phoebe, cu suprafaţa sa neagră ca cerneala şi conturul său neregulat, se pare că este "fantoma" unei luni sferice ce a trecut printr-un puternic bombardament de meteoriţi care aproape a însemnat distrugerea sa. Strălucitoarea Hyperion este o lună cu o densitate foarte mică - aproape ca o gigantică bucată de piatră ponce. Alte câteva luni sunt probabil asteroizi capturaţi de gravitaţia lui Saturn după ce s-au aventurat mult prea aproape de gigantica planetă. Cassini a descoperit şi mici aglomerări de materie în interiorul inelelor lui Saturn care ar putea să fie pepinierele unde se formează noi sateliţi ai acestei planete.

Între timp, misiunea sondei Cassini se apropie cu paşi repezi de finalul prevăzut pentru data de 15 septembrie, când va plonja prin straturile atmosferice ale lui Saturn cu toate instrumentele pornite, transmiţând datele culese până când va fi distrusă de planetă. Potrivit NASA, Cassini s-a apropiat la 1.630 de kilometri deasupra norilor lui Saturn de unde va efectua cinci orbite, descrise de cercetători ca fiind "foarte apropiate".

La 20 de ani de la lansarea sa şi după 13 ani de explorare a sistemului saturnian, Cassini nu mai are suficient carburant, conform NASA. "Cassini va realiza unele dintre înregistrările sale cele mai extraordinare la sfârşitul lungii sale vieţi", a prezis Linda Spilker, responsabilul ştiinţific al misiunii la Jet Propulsion Laboratory (JPL) al NASA din Pasadena, California. La final, echipa ştiinţifică speră să obţină date preţioase privind structura internă a lui Saturn şi privind originea inelelor sale. De asemenea, cercetătorii speră să obţină imagini fără precedent de la o distanţă mai mică în raport cu norii saturnieni.

Sursă: Agerpres
Parteneri
x close