Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Ministrul Cercetării: Este important să continuăm proiectul sângelui artificial

Ministrul Cercetării: Este important să continuăm proiectul sângelui artificial

Ministrul Cercetării: Este important să continuăm proiectul sângelui artificial
de M.T.    |    26 Mar 2014   •   23:24

Este foarte important ca proiectul sângelui artificial să continue, a declarat ministrul Cercetării, Mihnea Costoiu, în cadrul emisiunii "Sinteza Zilei", de la Antena 3.

„Va mai dura, dar este foarte important să continuăm acest proiect, pentru că sunt rezultate foarte bune, sunt date încurajatoare. Deja sunt teste făcute pe animale, pe celule umane şi celule animale”, a explicat ministrul.

„Am reuşit anul trecut să scoatem acest proiect din impasul în care era şi anul acesta de asemenea. După rezultatele obţinute, sperăm ca în câţiva ani să existe aprobarea instituţiilor medicale şi a specialiştilor”, a continuat Costoiu.

„La proiect se lucrează de câţiva ani, însă, începând cu 2010, nu a mai existat niciun fel de finanţare. Anul trecut am aflat de acest proiect şi am rugat comunitatea ştiinţifică să ne spună daxcă există potenţial. Am considerat că este foarte important să sprijinim o cercetare de vârf, ceea ce am şi făcut”, a mai precizat ministrul Cercetării.

În direct de la Cluj, Mihai Gâdea i-a avut ca invitaţi pe cei care se ocupă de acest proiect care ar putea revoluţiona medicina.



×
Subiecte în articol: mihnea costoiu Sinteza Zilei Mihai Gâdea
Parteneri
Cod Galben de vijelii, ploi torențiale și grindină. 17 județe vizate
x close