Teoria șoc care poate destrăma cuplurile. Copilul poate semăna cu primul partener sexual al mamei

16 Mai 2017   •   10:55
Teoria șoc care poate destrăma cuplurile. Copilul poate semăna cu primul partener sexual al mamei Foto: Pixabay.com

O teorie demonstrată cu ajutorul geneticii ar putea revoluționa viața de cuplu. Și asta pentru că, potrivit telegoniei, copilul poate semăna cu primul partener sexual al mamei, asta în ciuda faptului că nu este tatăl genetic al copiilor săi.

Telegonia a fost dovedită de biologul şi filosoful francez Felix Le Dantec. Cel mai concludent exemplu este cel al unei iepe care a fost împerecheată cu un mascul zebră. Bineînţeles că nu a rezultat nimic, pentru că genomurile celor două specii sunt incompatibile, dar, mai târziu, când aceeaşi iapă a fost împerecheată cu un cal, spre surprinderea tuturor, mânjii au ieşit vărgaţi! Această întâmplare a fost, de fapt, punctul de pornire al teoriei telegoniei, scrie doctorulzilei.ro.

Cromozomii au capacitatea de a memora informaţie și pe cale cale ondulatorie, adică prin undele emise de molecule şi de atomi. Cercetările au arătat că spermatozoizii zebrei au rămas o vreme în corpul iepei, apoi s-au ventilat. Rămași sub formă de corpusculi ondulatorii, adică informaţii ce rămân în memoria celulelor, aceştia ies la iveală mai târziu. La fel stau lucrurile şi în genetică umană.

x close