Fie că ești credincios sau nu, vizitarea Hagiei Sofia este o experiență spirituală. Geniul arhitectural al acestui lăcaș de cult - construit inițial ca biserică în anul 537 e.n., apoi transformat în moschee în 1453 - creează o iluzie de vastitate. Ai senzația că spațiul se dilată atunci când pășești înăuntru.
Alchimia acustică transformă șoaptele vizitatorilor în sunete sclipitoare, suspendate în aer ca niște ecouri ale unei rugăciuni într-o limbă străveche.
› Vezi galeria foto ‹
Arta din interiorul clădirii este o mărturie a coexistenței. Nu există alt loc pe Pământ unde mozaicurile creștine cu sfinți și împărați bizantini să fie juxtapuse cu caligrafia islamică, cunoscută și ca Hüsn-i Hat - medalioane uriașe ce afișează numele lui Allah (Dumnezeu), ale profetului Mahomed și ale celor patru califi, liderii islamului după moartea lui Mahomed.
Astăzi, Hagia Sofia este una dintre cele mai extraordinare moschei din lume - dar este mai mult decât atât. Este și un simbol, un fenomen cultural și un monument, scrie CNN.
Desigur, ca orice structură monumentală, Hagia Sofia are propria sa mitologie. Dintre numeroasele povești despre clădire, unele sunt adevărate, unele sunt exagerări, iar altele sunt pură fantezie.
Mai mare și mai impunătoare
Actuala Hagia Sofia a fost construită în secolul al VI-lea, când Constantinopolul - așa cum se numea atunci Istanbulul - era inima Imperiului Bizantin creștin-ortodox, apărut pe măsură ce dominația Romei Antice se stingea și care a condus mari părți din Europa și nordul Africii, până în Spania, Libia, Egipt și Turcia de astăzi, până când orașul a căzut în mâinile otomanilor în 1453.
Clădirea pe care o vedem astăzi nu este cea originală, fiind precedată de două biserici anterioare construite pe același loc - ele însele ridicate pe un fost templu păgân.
Se spune că prima a fost comandată de Constantin, împăratul roman care s-a convertit la creștinism și a mutat centrul Imperiului Roman la Constantinopol, inaugurând era bizantină.
Numită „Magna Ecclesia” - în latină „Marea Biserică” - a fost inaugurată de fiul lui Constantin, Constanțiu al II-lea, în anul 360 e.n. A fost ulterior distrusă de adepții Sfântului Ioan Gură de Aur, fost arhiepiscop al Constantinopolului, care fusese exilat din oraș. A doua versiune a fost inaugurată în 415 e.n. de împăratul Teodosie al II-lea, dar a fost din nou incendiată în 532 e.n.
A treia biserică, Hagia Sofia de astăzi, a fost construită de Iustinian I, un împărat ambițios care a ordonat începerea lucrărilor pe 23 februarie 523 e.n.
Dacă este să dăm crezare unei surse istorice anonime citate în „Enciclopedia Istanbulului” de istoricul Reşad Ekrem Koçu din secolul XX, Iustinian și-a dorit ca biserica sa să fie mai mare și mai somptuoasă decât Templul lui Solomon din Ierusalim, legendarul loc de odihnă al Chivotului Legământului, despre care se spune că a fost construit în secolul al X-lea î.e.n.
Pe parcursul celor cinci ani de construcție, Iustinian le-a cerut guvernatorilor săi provinciali să trimită la Constantinopol cele mai prețioase artefacte din ruinele antice din teritoriile lor pentru a fi folosite la Hagia Sofia.
Se pare că această strategie a dat roade. Aceeași sursă anonimă spune că Iustinian a fost copleșit de uimire când a intrat pentru prima dată. A alergat la altar, a privit în sus pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu că i-a dat șansa să construiască o asemenea minune - și a strigat: „Te-am întrecut, Solomoane!”
Este o poveste minunată - dar una pe care istoricul și expertul în Hagia Sofia, Sedat Bornovalı, o consideră neadevărată.
Acea informație anonimă a fost scrisă la aproximativ 300 de ani după construcția Hagiei Sofia. Anecdota nu apare niciodată în lucrările lui Procopius, istoricul oficial al lui Iustinian, care a scris și o carte critică despre împărat, „Istoria Secretă”.
„Dacă aceste afirmații ar fi fost adevărate, le-am fi regăsit în ‘Istoria Secretă’”, spune Bornovalı, care adaugă că Procopius ar fi scris ceva acid de genul: „Omul acesta îndrăzneț s-a comparat cu profetul Solomon.”
Totuși, deși „Istoria Secretă” arată disprețul istoricului față de Iustinian și soția sa, Procopius scrie totuși despre Hagia Sofia cu admirație.
O construcție legendar de scumpă
Indiferent de motivațiile din spatele ei, costul proiectului și graba de a începe construcția uneia dintre megastructurile epocii au ajuns, de asemenea, să aibă un statut aproape mitic.
Se spunea că prețul a fost astronomic. În cartea sa „The Fall of the Roman Empire, A New History of Rome and the Barbarians”, istoricul Peter Heather afirmă că Iustinian a plătit „15-20.000 de livre de aur”. „Enciclopedia Istanbulului” din 1945 estimează un cost mai modest, dar totuși uluitor, de 75 de milioane de dolari, echivalentul a 1,3 miliarde de dolari în prezent. Asta înseamnă mai mult decât costul de 1 miliard de dolari pentru reconstrucția catedralei Notre Dame.
Construcția bisericii a început la doar câteva săptămâni după Revolta Nika, o revoltă devastatoare împotriva lui Iustinian care a distrus cea mai mare parte a Constantinopolului, inclusiv a doua Hagia Sofia.
Bornovalı crede că este posibil ca Iustinian să fi confiscat proprietățile adversarilor săi politici și să fi colectat o cantitate uriașă de taxe pentru a finanța construcția. „Cum a fost posibil să se realizeze un design atât de complex și să se rezolve problemele logistice în doar câteva săptămâni rămâne una dintre întrebările fără răspuns”, scrie el în cartea sa, „Cel mai lung poem al istoriei”.
Mai ales pentru că, spune el, „ar fi fost nevoie de ani întregi pentru a livra pietrele și celelalte materiale de construcție”.
El consideră că bugetul și planurile erau probabil deja pregătite, iar Iustinian a profitat de urmările Revoltei Nika pentru a începe construirea Hagiei Sofia acolo unde se află astăzi.
„Dacă vechea Hagia Sofia nu ar fi fost distrusă, Iustinian ar fi ordonat oricum construirea unei noi versiuni, dar în altă parte”, spune Bornovalı.
O moschee cu imagini creștine
Sub bizantini, Hagia Sofia a devenit centrul creștinismului ortodox și ultimul simbol al imperiului lor. Însă, în 1453, când sultanul otoman Mehmed al II-lea (cunoscut și ca Mehmed Cuceritorul) a cucerit Constantinopolul, victoria sa a deschis calea pentru Imperiul Otoman, care avea să dureze până în 1922.
Pentru a sugera lumii nu doar superioritatea islamului, ci și faptul că otomanii erau adevărații moștenitori ai romanilor, Mehmed a transformat Hagia Sofia în moschee – dar i-a păstrat numele original. Deși „Hagia Sofia” sună ca numele unui sfânt creștin, în realitate înseamnă „Sfânta Înțelepciune” în greacă.
După cucerirea Constantinopolului, tânărul sultan – avea doar 21 de ani – a ținut aici prima sa rugăciune de vineri, inițiind o tradiție urmată de toți sultanii otomani ulteriori.
„Existau trei pași care defineau domnia sultanilor”, spune istoricul turc A. Çağrı Başkurt. „Primul este să preia tronul în palat, al doilea să mânuiască o sabie în Eyüp (un cartier istoric din Istanbul), iar al treilea să țină prima rugăciune de vineri în Hagia Sofia.”
Mehmed și-a asumat și titlul de „Cezar al Romei” (Qaisar-e-Rum sau Kaiser-i Rum) după cucerirea Constantinopolului. Succesorii săi au continuat să folosească acest titlu până când Mustafa Kemal Atatürk a abolit sultanatul în 1922, creând statul modern Turcia un an mai târziu.
Protejarea unui patrimoniu cultural unic
Hagia Sofia a rezistat multor revoluții, ocupații, revolte, jafuri și dezastre naturale (se spune că faptul că a fost construită pe o bază de stâncă solidă a ajutat-o să supraviețuiască cutremurelor). Puține clădiri de vârsta ei au fost păstrate atât de impecabil și într-o stare atât de completă.
Dinastia otomană, în special Mehmed al II-lea, a jucat un rol esențial în conservarea sa. „Mehmed le-a spus soldaților săi că, dacă vor cuceri orașul, acesta va fi al lor timp de trei zile, cu excepția Hagiei Sofia”, spune editorul și cercetătorul urban Hasan Mert Kaya.
Koçu scrie în „Enciclopedia Istanbulului” că Mehmed nu a ordonat acoperirea mozaicurilor creștine, deși islamul interzice arta figurativă în contexte religioase.
Totuși, un secol mai târziu, sultanul Suleiman I a ordonat ca acestea să fie acoperite cu tencuială.
Este meritul creării Republicii Turcia de către Atatürk, un secularist, că le putem vedea astăzi. În 1926, autoritățile au inițiat o renovare amplă după ce presa europeană a susținut că Hagia Sofia era în pericol de prăbușire.
Clădirea a fost închisă publicului la începutul anilor 1930 pentru restaurări, apoi a fost transformată în muzeu în 1935, ca parte a unui decret al lui Atatürk. Tot el a dispus descoperirea și restaurarea mozaicurilor bizantine.
De la moschee la muzeu și din nou moschee
Într-o decizie controversată, în 2020, Hagia Sofia a fost transformată din nou în moschee. Decizia, care a implicat unul dintre cele mai importante repere ale orașului și un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, a fost criticată de lideri religioși și politici internaționali, inclusiv UNESCO, agenția culturală a ONU, și Papa, deși măsura nu a stârnit o opoziție largă în Turcia.
Totuși, etajul al doilea servește ca muzeu din 2024. Turiștii pot cumpăra bilete pentru a intra în galerie și a vedea podeaua de rugăciune de sus. Mozaicurile și imaginile bizantine sunt încă vizibile în timpul orelor de vizitare și sunt acoperite cu efecte speciale de iluminare în timpul slujbelor și rugăciunilor.
Dacă Hagia Sofia ar trebui să fie moschee sau muzeu este încă subiect de dezbatere. Unii susțin că ar trebui transformată din nou în muzeu și să nu mai fie folosită niciodată pentru rugăciune, în timp ce alții, precum cercetătorul urban Kaya, cred că ar trebui să rămână loc de cult – dar doar până la un anumit punct.
„Hagia Sofia ar trebui să fie o clădire unde să se țină doar rugăciunea de vineri, sărbătorile Eid și, eventual, în Ramadan, rugăciunile tarawih – îndeplinindu-și funcția de loc de cult simbolic, cu acces limitat pentru un număr restrâns de persoane simultan”, spune el.
Rugăciunile menționate de Kaya sunt unele speciale pentru musulmani, care au o semnificație sporită atunci când sunt făcute în comunitate.
În afară de toate eforturile de conservare de-a lungul anilor, se spune că turcii au fost aproape să distrugă complet Hagia Sofia.
În perioada 1918-1922, când Istanbulul a fost ocupat de armatele britanice, franceze, italiene și grecești după Primul Război Mondial, deoarece otomanii s-au aliat cu germanii care au pierdut războiul – Tevfik Pașa, un important om de stat turc, i-a amenințat pe britanici că va distruge clădirea dacă vor încerca să o transforme din nou în biserică.
Legendele urbane ale Hagiei Sofia
Unele povești despre Hagia Sofia sunt, evident, rodul imaginației, dar chiar și acestea au un rost.
Una dintre ele spune că, atunci când un cutremur catastrofal la sfârșitul anilor 500 a crăpat cupola centrală, consilierii regali și clerul i-au spus lui Iustinian că au citit stelele, au verificat profețiile și că ultimul mesager al lui Dumnezeu, un nou profet, se născuse în Arabia.
Pentru a repara cupola, trebuia pregătit un mortar special. Acesta trebuia să conțină saliva tânărului Profet, apă Zamzam („apă sfântă” din Fântâna Zamzam din Mecca) și pământ din Mecca. Conform poveștii, acest „mortar sfânt” a fost creat și crăpăturile bisericii creștine au fost reparate.
„Aceste legende și mituri din jurul Hagiei Sofia îi apropie pe oameni de ea; întăresc percepția că aceasta este moscheea lor, templul lor”, spune Hasan Mert Kaya.
Astăzi, Hagia Sofia se află cumva în centrul unei lupte pentru putere, un conflict reflectat atât de poveștile și legendele trecutului său, cât și de recenta sa retransformare în moschee.
Başkurt afirmă: „Privită din perspectiva supușilor sultanului, Hagia Sofia a fost definită ca un simbol absolut al cuceririi.” Așa este și astăzi în mintea multor cetățeni musulmani din Turcia.
Astăzi, Hagia Sofia este deschisă vizitatorilor, la fel ca multe alte moschei din Istanbul, precum Sülemaniye, Moscheea Albastră și Moscheea Fatih. Deși introducerea în 2024 a unui bilet de 25 de euro a ridicat unele sprâncene, în 2025 a început un proiect de conservare pe trei ani, care va restaura cupola centrală – cele mai ample lucrări din aproape 1.500 de ani de istorie.
Lucrările vor spori rezistența clădirii la cutremure, păstrând totodată mozaicurile – ceea ce înseamnă că vizitatori din întreaga lume pot continua să vină la acest loc al „Sfintei Înțelepciuni”.
