
Infuzia preparată din frunze de busuioc se recomandă în cazul în care aveţi crampe, infecții urinare, dureri de cap, laringită, faringită, vomă.
Totodată, busuiocul este și un excelent stimulator al poftei de mâncare.
Specialiştii mai spun că busuiocul ajută corpul să facă faţă stresului şi protejează sistemul nervos. Această plantă poate să reducă anxietatea şi răspunsul la stres fără a produce somnolenţă în timpul zilei, astfel că devine un adevărat calmant.
Totodată, busuiocul este considerat o plantă sfântă, fiind folosită în scopuri religioase încă din culturile vechi precreştine din Orientul Apropiat.
De altfel, încă mai este folosit de preoţi în procedeul de sfinţire a apei, astfel încât apa în care se înmoaie busuiocul capătă proprietăţi speciale.
Busuiocul, folosit ca ceai, comprese sau tinctură
Consumul zilnic al acestei infuzii ajută și la tratarea durerilor de cap, colicilor intestinale, ulcerului gastric, colitelor de fermentație.
De asemenea, busuiocul este şi un calmant bun. Persoanele care au probleme cu somnul sau sunt foarte nervoase pot bea zilnic ceai de busuioc.
Când preparaţi ceai, lăsaţi la macerta timp de 15 minute, apoi inhalaţi aburul, pe măsură ce beţi.
Ceaiul se bea cald, neîndulcit sau îndulcit cu un vârf de linguriţă de miere de albine.
Înțepăturile de insecte, rănile și eczemele se pot trata prin aplicarea unor comprese cu frunze de busuioc sau cu tinctură de busuioc.
Ca tinctură, încearcaţi zece picături de trei ori pe zi. Dacă nu observaţi niciun efect timp de o săptămână, măriţi doza.
Apa de busuioc este, la rândul ei, un bun dezinfectant gastrointestinal şi nu numai. Băută regulat, menţine frumuseţea, tinereţea şi sănătatea pielii. Se prepară de seara, punând într-un litru de apă trei crenguţe de busuioc. Dimineaţa se filtrează şi amestecul se bea peste zi, în loc de apă.
Potrivit specialiştilor în fitoterapie, nu există studii care să ateste reacţiile adverse ale busuiocului, dar fiţi precaute dacă sunteţi însărcinată sau alăptaţi.
Ce conţine busuiocul
Valorile nutriționale ale busuiocului sunt următoarele, pentru o linguriță de busuioc (2 grame) de frunze verzi:
- Vitamina A – 3% din necesarul zilnic
- Vitamina K – 13% din necesarul zilnic
- Calorii – 0,6
- Calciu – 0,5 din necesarul zilnic
- Fier – 0,5 din necesarul zilnic
- Mangan – 1,5% din necesarul zilnic.