Antena 3 Life Viață sănătoasă Planta cu proprietăți antivirale care calmează tusea şi durerile în gât. Se recomandă cure de 10 zile

Planta cu proprietăți antivirale care calmează tusea şi durerile în gât. Se recomandă cure de 10 zile

de Andreea Cigolea    |    08 Dec 2021   •   11:29
Planta cu proprietăți antivirale care calmează tusea şi durerile în gât. Se recomandă cure de 10 zile
Sursa foto: pexels

Un sistem imunitar puternic este important mai ales că a venit sezonul rece și suntem mai predispuși la răceli.

Obseala, infecţiile repetate, inflamaţiile, reacţiile alergice sunt doar câteva dintre semnele prin care organismul ne indică o suferință. 

Imunitatea este afectată de o calitate proastă a somnului, de o dietă săracă în nutrienţi, de stresul cronic şi de consumul prea mare de antibiotice.

Pe lângă alimentele bogate în vitaminele B compex, C, antioxidanţi şi acizi graşi omega-3, o serie de plante medicinale pot fi de ajutor în susţinerea sistemului imunitar.

Echinaceea este o plantă benefică pentru imunitate. Ea susţine funcţiile limfatice şi are proprietăţi antivirale. Se recomandă în cure de zece zile, după care se face o pauză de trei zile. Este eficientă dacă se ia imediat ce simţim că se apropie boala, pe toată durata bolii şi timp de câteva săptămâni după.

Astralagusul  este eficient în special împotriva răcelilor şi gripei. Poate fi luat sub formă de tinctură – o linguriţă de două ori pe zi – sau sub formă de capsule de 500-900 de miligrame zilnic.

Usturoiul conţine alicină, o substanţă cu puternice proprietăţi antivirale şi antifungice. Preventiv se pot lua capsule de usturoi uscat de 1.000 de miligrame, zilnic.

Există și plante care au efecte sedative, calmante şi bronhodilatatoare, în caz de tuse seacă, iritativă, cum sunt, de exemplu, pătlagina sau scaiul vânăt. Se folosesc sub formă de ceaiuri, infuzie sau decoct, câte una sau două căni pe zi îndulcite cu miere. Tusea productivă se combate cu ceai de cimbru, busuioc, tei, lavandă, fenicul, lemn-dulce, muguri de pin sau de brad. O altă variantă este să se amestece în părţi egale sucul de lămâie cu miere şi să se administreze câte o linguriţă la două-trei ore.

Tusea mai poate fi calmată prin aplicarea pe piept de comprese uscate cu sare caldă, cataplasme cu alcool sanitar, oţet de mere sau făină de muştar.

Pentru durerile în gât medicii fitoterapeuţi recomandă ceaiul călduţ de busuioc, cimbru, eucalipit, două-trei căni pe zi, gargara cu tincutură de propolis dizolvată în apă; compresele cu felii de cartofi cruzi sau cataplasmele cu ceapă coaptă.

Hidratarea joacă un rol important şi atunci când avem o infecţie respiratorie. Se recomandă ceaiurile neîndulcite, verde sau alb, de muguri de pin sau plop, de ghimbir, de muşeţel, de tei sau de iasomie, apa plată. Alimentaţia trebuie să fie una uşoară, în principal din fructe şi legume.
 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close