Antena 3 CNN Externe A șaptea zi de caniculă în Europa. Temperaturile au început să scadă

A șaptea zi de caniculă în Europa. Temperaturile au început să scadă

A șaptea zi de caniculă în Europa. Temperaturile au început să scadă
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    30 Iun 2019   •   13:37

CANICULĂ ÎN EUROPA. După şase zile de caniculă în Europa şi recorduri de căldură, în special în Franţa, temperaturile ar urma să înceapă să scadă duminică, chiar dacă Germania şi Italia aşteaptă încă o zi extrem de fierbinte, relatează duminică AFP.

În Franţa, unde recordul absolut de căldură a fost înregistrat vineri, cu 45,9 grade Celsius în sudul ţării, temperaturile vor scădea cu 10 grade la Paris şi Rennes, deşi estul ţării va fi în continuare afectat de temperaturi extrem de ridicate.

CANICULĂ ÎN EUROPA. Până acum, cel puţin opt persoane au murit din cauza acestui val de căldură saharian: patru în Franţa (plus o persoană în stare de urgenţă absolută), două în Spania şi două în Italia. Este vorba despre persoane în vârstă sau muncitori de pe şantiere, iar numărul deceselor ar putea creşte.

Canicula, de o intensitate excepţională pentru luna iunie, a provocat numeroase incendii de vegetaţie în Franţa şi în Spania, conducând uneori la evacuarea locuitorilor şi provocând pagube semnificative pe podgoriile din sudul Franţei.

CANICULĂ ÎN EUROPA. Incendiile de vegetaţie au distrus mai multe case şi sute de hectare de teren în sudul Franţei, relatează dpa.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Urmează o lună cu temperaturi neobișnuite în România
x close