Antena 3 CNN Politică Premierul Sorin Grindeanu: "Doamna ministru Carmen Dan a dormit aproape în fiecare noapte în minister, de când a fost anunțat codul de vreme rea"

Premierul Sorin Grindeanu: "Doamna ministru Carmen Dan a dormit aproape în fiecare noapte în minister, de când a fost anunțat codul de vreme rea"

Premierul Sorin Grindeanu: "Doamna ministru Carmen Dan a dormit aproape în fiecare noapte în minister, de când a fost anunțat codul de vreme rea"
08 Ian 2017   •   22:59

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, duminică seară, la sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), că ministrul de resort a dormit "aproape în fiecare noapte" în sediul instituţiei, de când a fost anunţat codul de vreme nefavorabilă.

"Doamna ministru, de când a intrat codul a dormit aici aproape în fiecare noapte şi a gestionat extrem de bine şi eficient lucrurile", a afirmat Grindeanu.

În contextul situaţiei generate de ninsorile abundente, el a îndemnat la responsabilitate şi a cerut rămânerea în stare de alertă.

Premierul a mulţumit ONG-urilor care s-au implicat "prin gesturi simple", dar şi autorităţilor locale, în special celor din judeţul Constanţa, precizând, însă, că are şi "exemple negative".

"Mulţumesc preşedintelui de consiliu judeţean în primul rând, domnului Horia Ţuţuianu, a fost implicat total. Am şi exemple negative, dar nu ştiu dacă e cazul să le dau acum, ale unor autorităţi locale din judeţul Constanţa. Sper ca tot ceea ce înseamnă orele viitoare să ducă la rezolvarea a ceea ce a mai rămas de făcut. Au fost la muncă şi celelalte ministere. Vreau să amintesc Ministerul Transporturilor. În acest moment cred că doar şase drumuri naţionale mai sunt închise. Până dimineaţă sper să fie deschis, inclusiv A2", a adăugat Sorin Grindeanu.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close