Antena 3 CNN Meteo Când se retrage ciclonul polar din România. Alina Şerban, prognoza meteo ANM pentru perioada următoare

Când se retrage ciclonul polar din România. Alina Şerban, prognoza meteo ANM pentru perioada următoare

Primul episod de iarnă a venit şi în România, multe drumuri naţionale au fost închise, iar meteorologul Alina Şerban ne spune ce va urma după ciclonul polar.

Când se retrage ciclonul polar din România. Alina Şerban, prognoza meteo ANM pentru perioada următoare
Sursa foto: Antena 3 CNN/Jandarmeria romana
de Georgiana Adam    |    28 Ian 2023   •   12:23

Ninsorile şi viscolul nu vor mai continua multe zile, iar zăpada va fi urmată de ploi, a spus meteorologul ANM, Alina Şerban, sâmbătă, la Antena 3 CNN.

"Așa cum încă de ieri anunțam, sub influența acestor sisteme frontale, au căzut cantități importante de precipitații, peste 30-40 de litri pe metrul pătrat.

În mare parte din zona deluroasă au fost sub formă de ninsoare şi au fost perioade în care a nins abundent. 

Probabil că acesta a fost lucrul cel mai important ce a determinat evenimentele de pe șosele din noaptea trecută.

Citeşte şiMeteorologii Accuweather au actualizat prognoza meteo. Vreme atipică, în februarie 2023

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

În judeţele unde a nins abundent și unde în acest moment se înregistrează și cele mai mari probleme, Vrancea și Buzău, acolo va continua să ningă cel puțin până spre seară și vântul va continua să prezinte intensificări.

Chiar dacă se va mai diminua treptat după-amiază până spre seară, în condițiile în care va fi asociat cu ninsoarea pe tot parcursul zilei, vor fi probleme în continuare. 

Vorbim de intensificări ale vântului de peste 50-60 de kilometri pe oră, asociat cu ninsoare pe aproape tot parcursul intervalului.

Pentru că acest sistem s-a retras cumva în zona Mării Negre și toată jumătatea de sud-est a țării va fi în continuare sub influența lui și vom avea precipitații în general sub formă de ninsoare. Poate doar la malul mării va mai fi ploaie.

Ce urmează după Codul portocaliu de ninsori

"După ce acest cod portocaliu va expira, duminică dimineață, fenomenele vor fi în diminuare. 

Încă de la noapte, ciclonul acesta se va retrage treptat, aria precipitațiilor se va restrânge, vântul va slăbi în intensitate până la următorul eveniment. 

Deocamdată, pentru partea de sud-est din această seară evenimentele vor fi în diminuare. 

În perioada imediat următoare, temperaturile poate doar în depresiuni să coboare atât de mult, în jurul a -10 grade, în rest vorbim de temperaturi negative în toată țara, dar nu foarte coborâte, spre -5 sau -7. 

Sunt nişte temperaturi potrivite, dacă ne raportăm la momentul acesta, la data calendaristică. Dacă ne raportăm la senzație, va fi rece, va fi frig, mai ales că și acest frig va fi amplificat și de vânt, dar spre seară vântul va diminua în intensitate. 

A fost vânt și în Oltenia, a fost și în Muntenia, chiar dacă s-a asociat cu precipitații mai amestecate în zona joasă de relief, dar vântul a existat asociat cu temperaturi destul de scăzute, iar senzația nu a fost deloc plăcută", a spus meteorologul ANM Alina Şerban, sâmbătă, la Antena 3 CNN.

Iarna s-a instalat în România. Mai multe drumuri naţionale şi porturi închise, zeci de maşini distruse

Circulația rutieră a fost închisă, sâmbătă dimineața, pe mai multe drumuri naționale din Buzău și Vrancea, din cauza ninsorii viscolite.

De asemenea, pe mai multe sectoare de drum, sunt restricții de tonaj. Porturile sunt închise din cauza vremii, iar pe autostrăzile A1, A2 și A3 ninge.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, din cauza zăpezii viscolite, ca măsură preventivă, a fost închisă circulația pe următoarele drumuri naționale.

Jandarmii dau la lopată pe E85, ca să scoată maşinile şi TIR-urile din zăpadă. Mai multe echipaje de jandarmi acționează sâmbătă pe DN 85, în Buzău, pentru a acorda sprijin tuturor celor care întâmpină dificultăți din cauza vremii nefavorabile.

×
Subiecte în articol: Alina Şerban ciclon polar meteo zapada
Parteneri
Cătălin Cîrstou, candidatul comun PSD-PNL în Bucureşti
x close