Antena 3 CNN Actualitate Toamna tropicală aduce temperaturi record. Vremea se va menţine deosebit de caldă

Toamna tropicală aduce temperaturi record. Vremea se va menţine deosebit de caldă

Toamna tropicală aduce temperaturi record. Vremea se va menţine deosebit de caldă
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    04 Noi 2019   •   21:56

VREMEA. Prognoza meteo pentru marți, 5 noiembrie 2019. Vremea va fi deosebit de caldã pentru aceastã datã, astfel cã temperaturile maxime se vor încadra în general între 17 şi 24 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2...3 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi în jurul a 17 grade în zona deluroasã din Banat. În vestul şi nord-vestul ţãrii, precum şi în zonele montane şi submontane aferente, cerul se va înnora treptat începând cu orele serii, iar pe parcursul nopţii temporar va ploua pe arii relativ extinse.

Ploile vor avea mai ales caracter de aversã, vor fi posibile descãrcãri electrice, iar cantitãţile de apã, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, pe spaţii mici vor fi mai însemnate. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, mai mult senin ziua.

Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificãri la munte, în special pe creste, unde temporar va sufla tare, cu viteze la rafalã de peste 90 km/h, iar la cote mult mai reduse, în a doua parte a intervalului şi în vest şi nord-vest. Izolat vor fi condiţii de ceaţã.

VREMEA. Prognoza meteo pentru miercuri, 6 noiembrie 2019. Vremea se va menţine deosebit de caldã pentru prima decadã a lunii noiembrie în cea mai mare parte a ţãrii, temperaturile maxime urmând a se încadra între 14...16 grade în Crişana şi în Maramureş şi 25...26 de grade în sudul Munteniei, iar minimele vor fi cuprinse în general între 6 şi 14 grade. În sud-vestul, vestul, centrul şi în nordul ţãrii, precum şi la deal şi la munte, cerul va avea înnorãri şi temporar va ploua.

Ploile vor avea mai ales caracter de aversã, iar pe arii restrânse, cu precãdere în sud-vest, se vor totaliza cantitãţi de apã mai însemnate. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, mai mult senin în prima parte a intervalului.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare la munte.

VREMEA. Prognoza meteo pentru joi, 7 noiembrie 2019. Regimul termic va fi caracterizat de valori cu mult mai ridicate decât cele normale datei în cea mai mare parte a ţãrii. Cerul va fi variabil în sud-est, în timp ce, în restul teritoriului vor fi înnorãri, temporar va ploua, iar pe arii restrânse se vor înregistra cantitãţi de apã mai însemnate.

Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificãri la munte, iar în a doua parte a intervalului şi în sudul Banatului, viteze mai mari urmând însã a se înregistra pe creste.

Temperaturile maxime se vor încadra între 12 grade în nordul Moldovei şi 23 de grade în sudul Munteniei şi al Dobrogei, iar cele minime între 3 şi 15 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţã.
 

×
Subiecte în articol: vremea prognoza prognoza meteo temperaturi
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close